Ready Player One: Să înceapă jocul (2018)

Cronici Filme
Comandă cartea
8.5

Grozav

Ready Player One: Să înceapă jocul (2018)
Ready Player One: Să înceapă jocul (2018)

Ready Player One, cel mai nou film produs de Steven Spielberg, este un omagiu adus culturii-pop a anilor ‘80 și ‘90. Nu ai cum să nu te entuziasmezi de fiecare dată când recunoşti o melodie, un serial, o carte sau un film, când apare The Iron Giant în mijlocul unei lupte, când retrăieşti cele mai înfricoşătoare scene din The Shining, când King Kong aleargă după tine pe autostradă, sperând să te ucidă, când ai posibilitatea să pleci în misiuni cu Batman sau, repet, să devii oricine, orice îţi doreşti. Să înceapă jocul!

 pe IMDb

Ne plac jocurile pentru că ne ajută să evadăm din realitate, pentru că ne amăgesc cu iluzia libertăţii. Renunţăm la identitatea noastră, uităm de probleme şi de nemulţumiri, ne schimbăm idealurile sau înfăţişarea ca să păşim pe un tărâm virtual, unde legile pot să fie cu uşurinţă rescrise, iar gândurile şi cunoştinţele noastre nu mai reprezintă un impediment în îndeplinirea viselor pe care le ţinem ascunse de cei din jur. Visele se transformă în fapte, într-un viitor feeric, pe care îl acceptăm din instinct, fără să fim conştienţi de consecinţe.

Realitatea virtuală, jocurile, sunt o capcană. Am picat şi eu de atât de multe ori în plasa lor, fiindu-mi din ce în ce mai greu să renunţ la ele sau să iau o pauză. Creează dependență, îţi dezvoltă imaginaţia, îţi îmbunătăţesc instinctele şi îţi construiesc o percepţie diferită asupra realităţii, pe care ajungi să o confunzi cu următoarea misiune, următorul obiectiv pe care îl ai de îndeplinit înainte să treci la următorul nivel.

Jocurile sunt un hobby, o pasiune, un stil de viaţă incitant, cu un potenţial imens, însă abia după ce te vei conecta la OASIS, utopia virtuală unde poţi să fii orice sau oricine îţi doreşti, vei înţelege cât de periculoasă şi imprevizibilă poate să fie ficţiunea.

Sunt un geek și un nerd de nivel mediu, dar acest lucru nu m-a împiedicat să devorez romanul lui Ernest Cline, sursa de inspiraţie a lui Steven Spielberg. De câţiva ani încerc să accept diferenţele dintre cărţi şi ecranizări şi să nu mă mai enervez de fiecare dată când un moment-cheie în scris se transformă într-o scenă neimportantă, „de umplutură” pe ecran.

Astfel, am intrat în sala IMAX cu aşteptări mixte: ştiam că urma să văd un film bun, dar nu voiam ca Ready Player One să fie doar un blockbuster enjoyable şi fun, uşor de uitat. Din fericire, mulţumită magnificului Steven Spielberg (pentru că altfel nici nu-l pot numi), filmul mi-a întrecut toate aşteptările. Da, este fun și enjoyable, dar nu îl vei uita prea curând. Este un deliciu pentru geeks şi nerds, dar nu numai, chiar dacă avalanşa de informaţii, de indicii şi de Easter Eggs poate să fe uşor copleşitoare, mai ales pentru cineva care nu este familiarizat cu perioada favorită a lui Halliday.

În 2044, lumea este un loc trist şi dezolant, în care nu vrei să trăieşti. Resursele naturale ale Pământului au fost epuizate. Clima este înşelătoare şi nemiloasă. Bolile, lipsa alimentelor şi a banilor ţi-au transformat vecinii, familia şi prietenii în duşmani.

Cu un astfel de scenariu, cine îl poate învinovăţi pe Wade Walls (Tye Sheridan) că vrea să fugă de realitate şi să trăiască în OASIS, unde merge cu drag la şcoală, are prieteni şi posibilitatea de a călători pe zecile de mii de planete care alcătuiesc lumea virtuală? Planete exotice şi misterioase, unde sunt ascunse comori şi cutreieră creaturi supranaturale, unde enigmele şi misiunile îţi oferă artefacte sau puncte de experienţă care îţi deschid noi posibilităţi, iar cărţile, filmele sau serialele tale favorite prind viaţă, transformându-te din spectator în personaj.

Lumea virtuală este incredibilă, o explozie ameţitoare de culori şi de sunete, eclipsată doar de existenţa imposibilului; închipuie-ţi cel mai neverosimil scenariu, oricât de abstract sau de improbabil este, apoi ignoră legile fizicii, limitele pe care ai fost învăţat niciodată să nu le întreci şi priveşte cum dorinţa ta capătă forma sub puterea nelimitată a OASIS-ului.

Aproape 70%-80% din acţiunea filmului se petrece în lumea virtuală. De multe ori, vei fi tentat să spui că te afli într-un joc sau o simulare, dar Spielberg îţi spulberă iluzia când îţi oferă o serie de cadre din afara OASIS-ului. Când vezi oamenii pe stradă, acasă, la şcoală sau la serviciu conectaţi la lumea virtuală, ignorând tot ce se petrece în jurul lor, ţipând şi luptând, la un pas să se accidenteze, doar pentru a obţine un avantaj în OASIS, înţelegi că lumile s-au inversat, cel puţin pentru ei. OASIS e singura realitatea pe care şi-o doresc, de care au nevoie. Dacă îşi pierd acolo bunurile, artefactele şi monedele, viaţa nu mai merită trăită.

Când James Halliday, fondatorul OASIS, a murit, el a transmis un mesaj tuturor utilizatorilor prin care îi provoca la cea mai spectaculoasă vânătoare de comori care a fost creată vreodată. Cel care îi va desluşi ghicitorile şi mesajele, cel care va găsi cele trei Chei ascunse în OASIS, urmând să deschidă Porţile şi să îndeplinească misiunile ce îl aşteaptă, îi va moşteni averea şi va căpăta controlul realităţii virtuale. Putere nelimitată. Bani, faimă şi influenţă.

În căutarea cheilor se află și Sixerii, care lucrează pentru IOI (Innovative Online Industries), un conglomerat de comunicaţii global. IOI vrea să perceapă o taxă lunară pentru accesul la simulare şi să înlăture anonimatul utilizatorilor. Libertatea de exprimare este următoarea pe listă, transformând OASIS într-o distopie condusă de o corporaţie, un univers în care doar cei bogaţi ar avea de câştigat. Practic, lumea virtuală s-ar transforma în realitatea de care toţi utilizatorii vor să scape.

După cinci ani în care prima cheie nu a fost descoperită, iar clasamentul a rămas neschimbat, Wade devine gunterul („egg hunters” – vânătorii oului – oul lui Halliday) care rezolvă primul puzzle al vânătorii de comori. Din acel moment, totul se schimbă. Nu mai este în siguranţă şi nu ştie în cine ar trebui să aibă încredere. O întâlneşte pe Art3mis, pentru care are un cybercrush (motiv pentru a introduce şi un romance uşor forţat în acţiunea filmului).

În viața reală, Wade este un pustnic, un introvertit, un geek obsedat de cultura pop. În OASIS, el este Parzival, un zeu și o legendă. Un gunter care nu se lasă intimidat de ofertele sau de amenințările primite de la IOI, un tânăr ce crede în moștenirea lui Halliday și nu s-ar folosi de marele premiu pentru a-i subjuga sau manipula pe ceilalți utilizatori. OASIS este casa lui, locul unde se simte bine, liber. Vânătoarea de comori, cele trei chei ascunse în lumea virtuală, nu reprezintă doar o provocare, ci și o misiune: o misiune pentru a salva lumea reală, unde este Wade, o misiune pentru a-și demonstra lui însuși că poate să își înlăture temerile și să fie curajos, chiar și cu prețul de a pierde tot ce a strâns în OASIS.

La polul opus, Art3mis este încrezătoare și îndrăzneață, impulsivă și greu de impresionat. Pentru a descoperi prima cheie, ar risca tot ce are, fără regrete sau păreri de rău. Chiar dacă Wade este sfătuit să nu se apropie de ea și să își dezvăluie toate avantajele, dragostea lui pentru Art3mis, chiar și virtuală, dacă o putem numi așa, pare să îl încurajeze să îi destăinuie tot, căutând nu doar o relație, ci și o prietenă și un aliat. Dar oare cum va reacționa când o va întâlni în realitate? Un avatar e o iluzie, o înșelăciune. Realitatea este adevărata provocare.

Ready Player One este o doză de adrenalină. Ritmul acţiunii este trepidant şi alert, fie că încerci să scapi de toporul lui Jack Torrance, participi într-o cursă mortală de maşini, motociclete, tractoare şi practic orice automobil ce a existat sau a fost creat vreodată, sau dansezi/pluteşti într-un club în care tot speram să văd avataruri cu membrii Bee Gees (goosebumps).

Cinematografia este spectaculoasă: aproape pe toată durata filmului, vei fi tentat să îţi cauţi joystick-ul pentru a participa la lupte, urmăriri şi întreceri, iar în mintea ta se vor derula zeci de idei de combo. Pentru un gamer, RPO acţionează atât ca un declanşator, cât şi ca un reminder: e imposibil să nu îţi reaminteşti de zecile de ore petrecute în faţa monitorului (nu judecaţi, am lipsit şi o săptămână de la liceu pentru un MMO), de bucuria depăşirii unui nivel la care ai rămas blocat timp de câteva zile (the horror) sau de entuziasmul primirii unei misiuni adiţionale, bonus. Cum spuneam şi la începutul articolului, jocurile creează dependență.

Din păcate, pentru actori, avatarurile lor se află la conducere, iar scenariul nu le oferă oportunitatea să îşi demonstreze talentul. They don’t have enough screen time. Singura care mi-a atras mai mult atenţia este Olivia Cooke, care o interpretează pe Emma, personajul meu preferat din Bates Motel, însă, cum ambele roluri au fost neobişnuit de asemănătoare, acting level, nu pot să afirm că am observat un progres al Oliviei. Lena Waithe şi Win Morisaki au fost irosiţi şi sunt prezentaţi pe fugă, iar Philip Zhao, care ar fi putut să crească substanţial nivelul de umor al filmului, are parte doar de câteva scene spre final, când pe tine (deja) nu te mai interesează realitatea, fiind mult prea interesat de ce se întâmplă în OASIS. Pe Tye Sheridan l-am uitat deja, cum s-a întâmplat și în noua serie de filme X-MEN.

Ironia supremă este că singurul actor care nu şi-a lăsat avatarul să deţină controlul este Mark Rylance, care nu este nimeni altul decât Halliday (trebuie să recunosc, am stat câteva minute bune până să îmi amintesc că era Mr. Dawson în Dunkirk).

Ready Player One, cel mai nou film produs de Steven Spielberg, este un omagiu adus culturii-pop a anilor ‘80 și ‘90. Nu ai cum să nu te entuziasmezi de fiecare dată când recunoşti o melodie, un serial, o carte sau un film, când apare The Iron Giant în mijlocul unei lupte, când retrăieşti cele mai înfricoşătoare scene din The Shining, când King Kong aleargă după tine pe autostradă, sperând să te ucidă, când ai posibilitatea să pleci în misiuni cu Batman sau, repet, să devii oricine, orice îţi doreşti. Să înceapă jocul!

P.S.: Sunt foarte multe diferențe între roman și film, dar pentru mine a fost ca la Lord of the Rings: mi-au plăcut și ecranizarea și cartea.

P.P.S.: Filmul trebuie revăzut de câteva ori, cadru cu cadru, fiindcă e imposibil „să prinzi” toate referințele după prima vizionare.

8.5

Grozav

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader