Star Wars: The Last Jedi este un blockbuster impresionant. Un regizor care nu se teme să își asume riscuri, Rian Johnson, reușește să construiască o poveste captivantă, plină de acțiune, presară câteva momente emoționante, beneficiază de ajutorul unei distribuții de excepție, care oferă interpretări excelente, și dăruiește publicului (că tot suntem în perioada sărbătorilor) un produs finit foarte bun.
Despre Star Wars îmi este extrem de greu să vorbesc dintr-un punct de vedere obiectiv. Asta deoarece Star Wars ocupă un loc foarte special în inima mea, episodul IV (A New Hope) fiind unul din primele filme pe care le-am văzut și care a reușit să mă fascineze. Să captivezi atenția unui copil de 5 ani și să îl ții într-un loc timp de 2 ore nu era chiar cel mai ușor lucru în perioada pre-tabletă sau smartphone, iar A New Hope a reușit asta și a insuflat în autorul acestei recenzii o pasiune pentru filme care a crescut odată cu el. Și iată-ne ajunși în 2017, 15 ani mai târziu, în mijlocul unei noi trilogii Star Wars.
Star Wars: The Last Jedi este regizat de Rian Johnson și reia firul evenimentelor de unde am rămas la sfărșitul Episodului VII (The Force Awakens): Rey își dorește să fie antrenată de Luke Skywalker, în timp ce armata rebelilor încearcă să scape de forțele Ordinului Întâi, conduse de Kylo Ren și generalul Hux. Distribuția are parte de câteva modificări față de episodul VII, toate fiind însă de bun augur. Kelly Marie Tran, Benicio del Toro și Laura Dern sunt numele cele mai importante, fiecare având un rol relativ important în desfășurarea evenimentelor.
Personajul care se distinge însă în fiecare scenă în care apare este Luke Skywalker. Mark Hamill demonstrează încă o dată că este un actor fantastic, iar motivațiile și acțiunile personajului sunt firești, nimic nu pare tras de păr. Luke pare pe alocuri același Jedi impulsiv din trilogia originală (episoadele IV-VI), care mai are lucruri de învățat, în ciuda vârstei sale. Am avut timp să „diger” filmul, și în continuare scenele notabile și cele care mi-au rămas întipărite în minte sunt cele ale lui Hamill. Amuzant, captivant, și extrem de ușor de plăcut, Luke Skywalker va rămâne în continuare unul din marii eroi ai cinematografiei.
Personajele lui Rey și Kylo Ren sunt interconectate pe toată durata filmului, iar spectatorul este ținut în suspans cu privire la scopul acestei conexiuni stabilite între cei doi. Relația protagonist-antagonist dintre ei nu este una clasică. Daisy Ridley și Adam Driver au interpretări excelente, iar personajele lor evoluează pe toată durata filmului. Rey devine din ce în ce mai puternică, lucru care îl sperie și fascinează în același timp pe Kylo. Interacțiunile lor sunt de fiecare dată speciale, lucru menționat și de cei doi actori într-un interviu recent. „(Adam) este cel mai bun partener de scenă” a spus Ridley, iar episodul IX cu siguranță nu va duce lipsă de momente care să îi aibă în prim plan.
Finn (John Boyega) și Rose (Kelly Marie Tran) petrec o mare parte din timpul acestui film împreună, într-o aventură puțin diferită față de ce ne-am aștepta să vedem într-un film Star Wars. Acesta este unul din numeroasele riscuri pe care și le-a asumat Rian Johnson în regizarea acestui film. Pentru că The Last Jedi are un feeling diferit. The Last Jedi este un film diferit față de oricare altul al acestei epopei galactice. Și asta e de bine. E chiar foarte bine. Dacă despre episodul VII s-a spus că seamănă prea mult cu A New Hope, această critică nu mai e valabilă aici. The Last Jedi este propriul său film, propriul său stăpân și, cel mai important, este viziunea lui Rian Johnson. Și nu va fi ultima oară când vom vedea viziunea regizorului aplicată în universul Star Wars, pentru că acesta a primit o întreagă trilogie, pe care abia aștept să văd cum o va construi.
De notat este și personajul lui Oscar Isaac, Poe Dameron, care, spre suprinderea mea, beneficiază de cea mai mare transformare din acest film. Povestea lui este conturată de-a lungul celor 2 ore și jumătate, iar calitățile sale de lider încep să devină din ce în ce mai evidente. Ah, să nu uit: tot el este cel care livrează o frază care, cred eu, va deveni la fel de ușor de citat ca celebra „do or do not. There is no try”. Nu vă spun și care este, veți ști/simți când o veți auzi. Și dacă tot veni vorba de lideri, putem să spunem câte ceva și despre Leia Organa, interpretată de Carrie Fisher. Actrița care a murit la sfărșitul anului trecut este fenomenală în rolul Prințesei aflată la conducerea Rezistenței. De altfel, dacă rămâneți puțin după sfărșitul peliculei, veți putea vedea pe ecran fraza „In Loving Memory of our Princess: Carrie Fisher” . Decesul actriței sporește emoția unor scene, care devin parcă mai apăsătoare.
Pelicula are un ritm foarte alert, spectatorul nu are timp să răsufle de multe ori, iar acțiunea pare constantă. În realitate însă, există un timp mort, în actul al doilea al filmului, când 2 dintre personaje ajung pe o planetă nouă. Aici există o secvență destul de lungă, de vreo 20-25 de minute, care îți dă sentimentul că nu are ce căuta în film. Această secvență e, de altfel, și cel mai mare minus al filmului. Există și alte probleme minore, cum ar fi personajul lui Laura Dern (Vice Amiralul Holdo) , care e pus într-o lumină negativă inițial, având un conflict cu unul din eroii principali, pentru ca mai apoi să aibă ocazia de a-și explica deciziile și acțiunile. Personal, nu m-a convins însă, așa cum nici personajul lui Benicio Del Toro (DJ) nu a reușit. El are un rol pasager aici, care pare o simplă pistă de lansare pentru un rol mai important în episodul IX. Era însă nevoie de DJ în The Last Jedi? Prefer să cred că nu.
Cam aici se opresc însă punctele negative, pentru că ajungem la esteticul peliculei. Star Wars: The Last Jedi are parte de poate cele mai bune efecte speciale de anul acesta. CGI-ul nu este niciodată prea mult și arată foarte bine, personajul lui Andy Serkis, Snoke, fiind mărturie a acestui lucru. Ultima parte este cea care se face remarcată prin imaginile superbe de pe planeta Crait și prin felul în care este filmată bătălia de pe planetă. Cadrele largi sunt fantastice, și surprind perfect anvergura și importanța acestei ultime confruntări. Coloana sonoră este creația lui John Williams, așa că nu există loc decât de laude și la capitolul ăsta.
Am revăzut recent Episodul VII: The Force Awakens, (lucru pe care vi-l recomand sa îl faceți, dacă aveți timp, înainte de a merge la The Last Jedi) pentru a mă familiariza din nou cu personajele și a-mi aduce aminte evenimenele care au dat startul noii trilogii. The Last Jedi este calitativ superior față de precedentul film, iar J.J. Abrams va avea foarte mult de muncă atunci când va reveni pentru a regiza Episodul IX.
Star Wars: The Last Jedi este un blockbuster impresionant. Un regizor care nu se teme să își asume riscuri, Rian Johnson, reușește să construiască o poveste captivantă, plină de acțiune, presară câteva momente emoționante, beneficiază de ajutorul unei distribuții de excepție, care oferă interpretări excelente, și dăruiește publicului (că tot suntem în perioada sărbătorilor) un produs finit foarte bun. E timpul să ne mutăm atenția către episodul IX și către „the war to end all wars”, cum spune John Boyega într-un interviu acordat la New York Comic Con, anul acesta.
