Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cu drag cititorii și prietenii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIV-a (29 mai – 2 iunie), în pavilionul B2 al Romexpo. Miercuri, joi şi duminică, Salonul de Carte este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar vineri şi sâmbătă programul se prelungeşte până la 21:00. Editura Cartea Copiilor va avea peste 100 de titluri disponibile la standul său, ce vor beneficia de reduceri de 25-30%.
Printre noutățile absolute ale editurii pe care cititorii le vor descoperi la Bookfest 2019 se numără:
Cartea Copiilor va prezenta la standul său şi celelalte noutăţi ale primăverii: „Chemarea mărilor” de Ali Mitgutsch, „Ăsta e al meu” de Michen Van Zeveren, „O casă mai mică decât o cutie” de Julia Donaldson, cu ilustraţii de Axel Scheffler, şi „Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, cu ilustraţii de Anita Jeram, într-o nouă ediţie cartonată integral.
În standul său, editura Cartea Copiilor va organiza trei sesiuni de lectură, însoţite de ateliere creative, realizate de Brandi Bates, fondatoarea Citim Împreună România:
Vizitatorii standului Cartea Copiilor vor putea participa şi la o tombolă, unde vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele cinci premii a câte trei cărți la alegere, expediate gratuit de editură la sfârșitul târgului.
Anul acesta, invitatul de onoare al Bookfest este Marea Britanie. Literatura britanică este reprezentată din plin şi la standul editurii Cartea Copiilor, prin cărţile unor autori emblematici precum Julia Donaldson, John Burningham, Michael Rosen, Marin Waddell, Sam McBratney sau Jill Murphy.
Intrarea la Bookfest este liberă.
Drumul spre Tărâmul Zânelor este pavat cu secrete, conspirații și trădări. În umbrele pădurii, protejați de întuneric, capcane și promisiuni înșelătoare, dușmanii se transformă în prieteni, iar trădătorii în aliați. Îți strecoară otravă în suflet și praf de zâne în vin. Te atrag în adâncul codrului, într-un dans interzis, binecuvântat de lumina argintie a lunii. Te seduc prin ghicitori și enigme. ...[Read More]
Șefa departamentului de Hispanistică a universității britanice Cambrige este ucisă într-un accident de mașină, deoarece sorbea, vers cu vers, poemele lui Emily Dickinson. Cărțile pot ucide. Te pot înnebuni. Îți invadează casa, raft cu raft, colț cu colț, cameră după cameră. Te scot afară din casă, când tu nu ai reușit nici măcar să le citești prima pagină. Casa de hârtie ascunde, sub înfățișarea f...[Read More]
22-26 noiembrie, Complexul Romexpo București PROGRAM DE EVENIMENTE JOI, 23 noiembrie ora 17.30: Collegium. Litere. Carmen Mușat, Frumoasa necunoscută Invitați: Bianca Burța-Cernat, Mircea Martin, Caius Dobrescu Moderator: Bogdan-Alexandru Stănescu ora 18.00: Bogdan Suceavă, Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute Invitați: Carmen Mușat, Paul Cernat Moderator: George Onofrei ora...[Read More]
Orice prietenie are o limită pe care nu trebuie să o depășești. Sunt permise glumele nevinovate, tachinările și surprizele neașteptate, până și altercațiile și disputele, cât timp sunt repede rezolvate. Ignori un flirt inocent și o privire insistentă, însă devii precaut când ochii tăi se opresc asupra unei fotografii rătăcite: atunci se destramă iluzia și afli că ai fost înșelat și manipulat. Atun...[Read More]