Editura Fundaţiei România de Mâine lansează, în premieră, o colecţie de cărţi pentru copii

Cele două titluri aparţin autoarei Aniela Ariton şi vor face parte din colecţia Copilărie fericită. Cărţile de la standul editurii vor putea fi achiziţionate cu un discount de 30% pe perioada târgului Prezentarea a două volume în tematica târgului de carte, Centenarul, vor completa programul evenimentelor de la stand Mircea Coşea, Ioan N. Roşca, Ion Dudu Bălan, autori de elită ai editurii fundaţiei lansează volume de marcă la târg

Editura Fundaţia România de Mâine va participa în perioada 14 – 18 noiembrie la cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, având în acest an tema centrală „România Centenar”. Noutatea editurii pentru acest an este lansarea colecţiei Copilărie fericită cu două titluri ale autoarei Aniela Ariton – „Prinţesa şi bobul de mazăre“ şi „Tabăra de benzi desenate“. Programul evenimentelor la târgul de carte  este completat cu alte volume pliate pe profilul cu care editura şi-a obişnuit publicul cititor.

Vineri, 16 noiembrie, sala Mircea Sântimbreanu va găzdui de la ora 16:30 lansarea volumului „Istoria în oglinda spiritului filosofic modern“ al profesorului Ioan N. Roşca. Volumul selectează cele mai importante orientări moderne şi contemporane, străine şi autohtone, de filosofia istoriei, încheindu-se cu o încercare personală a autorului, de reconstituire a principalelor sisteme filosofice, nu numai gnoseologic şi ontologic, ci şi prin atingerea unor aspecte particulare, precum cele referitoare la om, natură şi societate.

Ziua de sâmbătă 17 noiembrie aduce trei lansări la standul Editurii Fundaţiei România de Mâine. De la ora 12:00 „Viaţa şi opera unui poet exilat: Aron Cotruş“, autor Ion Dodu Bălan. Această carte reprezintă reînvierea acestui poet transilvan care se datorează exegetului Ion Dodu Bălan, cel care l-a înfățișat pe creatorul și Omul Cotruș pe planuri multiple: biografic, uman, literar, diplomatic etc. Acelaşi istoric şi critic literar Ion Dodu Bălan realizează o monografie unică despre Octavian Goga („Octavian Goga – monografie“), volum care se va lansa tot la Gaudeamus 2018.

De la ora 13:00, standul Editurii Fundaţiei România de Mâine, găzduieşte lansarea a două volume în tematica târgului de anul acesta: Centenarul. Primul volum „Generaţia Marii Uniri – 1918. Repere istorice“, volum coordonat de prof. Viorica Moisuc spune povestea unora dintre eroii înfăptuirii României Mari, istoria consemnând mari personalităţi, atât din ţară, cât şi din afară, care şi-au pus toate eforturile, voinţa şi puterea în slujba realizării acestui ideal.

În anul Centenarului este firesc să ne bucurăm. În acelaşi timp, este momentul unor evaluări corecte asupra drumului parcurs, a stadiului atins şi a ceea ce mai avem de făcut. Volumul „Economia şi societatea românească în anul Centenarului. Studii şi interviuri“, autor prof. Mircea Coşea, răspunde foarte bine acestor cerinţe. Sunt preluate surse de date bine documentate, iar indicatorii prezentaţi sunt relevanţi. Lansarea acestui titlu va avea loc la standul editurii de la ora 18:00 în ziua de sâmbătă 17 noiembrie.

Duminică, 18 noiembrie, de la ora 11:00 la sala Mircea Sântimbreanu editura Fundaţiei România de Mâine aduce celor mai mici cititori colecţia Copilărie fericită. Nu poţi să iubeşti cărţile decât dacă le cunoşti de când eşti foarte mic. De la vârsta când nici nu ştii ce reprezintă acele semne negre, dar stai lângă mama, lângă tata sau lângă bunici şi vezi cum ei, doar uitându-se la filele din faţa lor, îţi dezvăluie un tărâm fermecat. Apoi înveţi să citeşti şi cărţile nu îţi mai pot ascunde nici un secret. Iar tu eşti deja îndrăgostit de ele. Acesta este motivul pentru care o editură, mai ales una dedicată educaţiei, cum este Editura Fundaţiei România de Mâine, trebuie să aibă în portofoliu cărţi pentru copii. Ei sunt cititorii de mâine, de poimâine, din timpurile ce urmează şi numai noi purtăm responsabilitatea pentru ataşamentul lor, prezent şi viitor, faţă de slovele scrise“, spune Odilia Roşianu director Editura Fundaţiei România de Mâine.

Cele două titluri din colecţia pentru copii aparţin autoarei Aniela Arion – „Prinţesa şi bobul de mazăre“ şi „Tabăra de benzi desenate“.

O carte pentru cei mari (şi veşnic tineri), „Prinţesa şi bobul de mazăre“ este povestea care ne introduce în lumea absurdului. Poate fi rampa de lansare a întrebărilor năstruşnice, atât pentru adulţi, cât şi pentru cei abia ajunşi pe Pământ.

 „Tabăra de benzi desenate“ se adresează celor cărora le plac provocările  şi vor să afle cum poţi ilustra o poveste. O tabără unde vor cunoaşte un motan năzdrăvan, care va fi ghidul lor într-o călătorie presărată cu mistere, ciudăţenii şi provocări. Aventura nu are un final, autoarea lăsându-ne să decidem singuri care este sfârşitul poveştii.

Cârţile de la standul editurii vor putea fi cumpărate pe perioada târgului cu un discount de 30%. Editura Fundaţiei România de Mâine va avea standul amplasat la Gaudeamus la nivel 7.7 în cadrul Bursa EDUCAŢIA cu numărul 329.


Editura Fundaţiei „România de Mâine” se recomandă printr-o activitate de înaltă calitate, datorată atât prestanţei autorilor ale căror nume se regăsesc pe copertele cărţilor publicate, cât şi profesionalismului echipei redacţionale.

Alături de publicaţiile dedicate activităţii universitare şi academice, programul editorial al Editurii Fundaţiei „România de Mâine” are în vedere şi cititorii obişnuiţi, pasionaţi de istorie, politică, geografie, memorialistică, interviuri, artă, arhitectură, psihologie, eseistică etc. Volumele aparţinând tuturor acestor sfere de lectură de mare interes sunt regăsite în oferta permanentă a editurii.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Recomandare · 2018 Wrap-up · 25 de cărți care mi-au fost alături „la bine și la rău”

2018 a fost anul schimbărilor: job, oraș, colaborări, aspirații. Chiar și prieteni. În primele șase luni nu m-am regăsit. Nu știam ce drum să urmez, de cine să ascult sau dacă trebuie să o iau de la 0. Nu știam cât de departe să mă întorc ca să descopăr care a fost decizia/eroarea ce m-a convins că lucrurile nu merg așa cum îmi doresc. Aș vrea să vă povestesc mai multe în 2019, poate cu un „artico...[Read More]

Iulian Tănase aduce Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț la Iași, Cluj, Târgu Mureș și Timișoara

Iulian Tănase lansează la Iași, Cluj, Târgu Mureș și Timișoara romanul Melciclopedia. Povestea Melcului Prinț, apărut la editura Nemira, cu ilustrații de Mircea Pop. Iași: Marți, 7 noiembrie, autorul va avea un dialog cu Florin Lăzărescu, de la ora 19.00, la cafeneaua FIKA. Miercuri, 8 noiembrie, de la 18.30, autorul participă la Clubul de lectură Logos, coordonat de profesoara Serinella Zara, iar...[Read More]

Sinuciderea Ielelor · Ana Mănescu – „Ne-au luat veșnicia și stelele”

„Dar noi ar fi trebuit să ştim mai bine, noi, care călătoream printre stele într-o clipire, care ne înţelegeam fără glas, care vedeam fără să avem ochi măcar. Însă ne-au stricat oamenii noştri.” Perfecţiunea nu există, dar cere să fie atinsă. Râvnită. Dorită. Cuvintele sunt armele scriitorilor şi duşmanul nostru: ne transformă din cititori în prizonieri, ne răpesc între pagini şi refuză să ne elib...[Read More]

Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți, de Holly Jackson

Dacă ai savurat thrillere precum Asta e povestea noastră sau Majoretele, Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți, de Holly Jackson, este alegerea potrivită pentru tine! Traducere de Daniel-Silviu Bivol. Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea. Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader