După ce în urmă cu un an aborda pentru prima dată genul thriller cu filmul ,,Tudo”, Iura Luncaşu revine pe marile ecrane din 8 decembrie, cu cel de-al cincilea lungmetraj al său, comedia ,,Ghinionistul”.
Cu siguranţă unul dintre filmele româneşti cu cea mai impresionantă distribuţie, comedia ,,Ghinionistul” aduce împreună actori cu greutate, nume consacrate ale industriei muzicale şi figuri marcante ale showbizului autohton. Cu Vlad Logigan, Sânziana Tarţa, Gheorghe Visu şi Radu Gabriel în rolurile principale, ,,Ghinionistul” a rezervat partituri savuroase şi pentru: Dorian Popa, Levent Sali, Diana Dumitrescu, Ruby, Augustin Viziru, Virgil Ianţu şi Codin Maticiuc.
Despre noul său film, Iura Luncaşu declară: ,,Am aşteptări mari de la ,,Ghinionistul’’ pentru că am o dorinţă uriaşă de a continua în zona asta de film independent. Mai mult, consider că am datoria de a încerca să aduc cât mai mulţi oamenii în sala de cinema, aşa că am mizat pe comedie şi sper că cel puţin din perspectiva genului, a scenariului şi nu în ultimul rând a distribuţiei excepţionale, ,,Ghinionistul” să convingă publicul românesc că cel mai bine ne pricepem să râdem. Am avut noroc că am întâlnit oameni care au înteles asta, primul sprijin venind din Reşita, unde am descoperit o mare deschidere din partea tuturor. Autorităţile locale, în special Primarul Ioan Popa, precum şi comunitatea de business au făcut totul ca acest film să iasă aşa cum ne-am dorit.”, a concluzionat regizorul.
O producţie independentă realizată exclusiv din fonduri proprii sub egida Imagine8 Stories, scenariul filmului ,,Ghinionistul” este semnat de Salex Iatma, Iura Luncaşu şi Radu Gabriel, producători ai comediei fiind Iura Luncaşu şi Andrei Băltăreţu-Iancu. Filmările pentru comedia ,,Ghinionistul” au avut loc în luna octombrie a anului trecut, în oraşul Reşita, precum şi în împrejurimi.
Cum noi, românii, credem în noroc şi ghinion, ne bazăm pe noroc în tot ce facem şi dăm vina pe ghinion pentru toate eşecurile, filmul „Ghinionistul” este despre noi. Despre haz de necaz. Despre un tip prea prins în grijile zilnice şi prea convins că este urmărit de ghinion, încât uită că unele lucruri depind doar de el pentru a-şi îndeplini visele. Ce-i drept, are multe „pieze rele” în jur!
„Ghinionistul” este o comedie autentic românească, o cursă plină de imprevizibil a unui tânăr talentat care trebuie să înveţe să se bucure din nou de viaţă. Distribuit de Vertical Entertainment, filmul are premiera în cinematografele din ţară pe 8 decembrie.
Pentru mai multe informaţii despre filmul ,,Ghinionistul” puteţi accesa pagina de Facebook: https://www.facebook.com/FilmulGhinionistul/
Festivalul SFR aduce la Iași premiere românești din 2018: „Licu – o poveste românească”, „Charleston”, „Brașov – doi ani prea devreme” și „România la 100 de ani” Festivalul Serile Filmului Românesc aduce în atenție în acest an patru premiere ale cinematografiei românești. Patru filme importante ale anului 2018 vor fi prezentate în premieră la festival, la cea de-a 9-a ediție, în perioa...[Read More]
„Glass”, un nou blockbuster marca M. Night Shyamalan, cu Bruce Willis și Samuel L. Jackson, lansat de Lansat de Buena Vista International și Universal Pictures, îmbină într-un mod original două super povești care poartă semnătura regizorului: „Indestructibilul” (2000) și „Split” (2016). „Glass” este distribuit în România de Forum Film în format IMAX, 2D, 4DX și are premiera pe 18 ianuarie. Din „I...[Read More]
Chris Hemsworth (Thor) și Michael Shannon (Nocturnal Animals, The Shape of Water) sunt protagoniștii filmului Cei 12 Invincibili, o impresionantă dramă de război produsă de Alcon Entertainment, Black Label Media și Jerry Bruckheimer Films, care spune povestea adevărată și desecretizată de curând a primilor soldați americani trimiși în Afganistan după atacul din 11 septembrie 2001. Regizorul multip...[Read More]
Lansarea pe marile ecrane a noului film marca Warner Bros., ,,Liga Dreptăţii”, a fost una favorabilă pentru super eroii univerului DC, care nu numai că şi-au adjudecat primul loc în box office-ul românesc al acestui weekend, cu încasări în valoare de 2.334.597 lei, însă au şi adus în cinematografe un număr impresionant de peste 102.000 spectatori, care au vizionat în premieră acţiunea de proporţii...[Read More]