„O lungă petală de mare”, de Isabel Allende: o poveste de iubire care străbate mări și continente

Cel mai recent roman semnat de îndrăgita scriitoare Isabel Allende, O lungă petală de mare, o poveste de iubire care străbate mări și continente pe fundalul istoriei zbuciumate a secolului XX, este disponibil din luna februarie și în librăriile din România.

O pledoarie impresionantă pentru solidaritate și toleranță, inspirată de călătoria refugiaților spanioli către Chile, în 1939, la bordul legendarei nave WinnipegO lungă petală de mare este al douăzeci și patrulea roman al scriitoarei chiliene.

Romanul va fi lansat marți, 11 februarie, ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Vor vorbi Ioana Bâldea Constantinescu, scriitoare și jurnalistă, Marina Constantinescu, filolog, critic de teatru și film și Nona Rapotan, editor coordonator Bookhub.ro. În partea a doua a evenimentului actrița Cristina Casian va citi un fragment din roman. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

„Romanul explorează teme actuale precum identitatea, singurătatea, dislocarea, salvarea, iar personajele sunt deosebit de puternice, mișcându-se între două războaie și o lovitură de stat militară. Pe parcursul lui, consistența dragostei este, din nou, principalul subiect radiografiat de Isabel Allende.“ – Publishers Weekly

În august 1939 poetul Pablo Neruda organizează plecarea din portul Bordeaux a legendarei nave Winnipeg, care va duce la Valparaiso peste 2 000 de refugiați spanioli. Pornind de la acest fapt istoric, Isabel Allende construiește povestea medicului Víctor Dalmau și a pianistei Roser Bruguera, nevoiți să fugă din calea trupelor franchiste. Primiți cu multă căldură în Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, după cum a evocat-o Neruda, atât Víctor, cât și Roser reușesc să se integreze, dar lovitura de stat încheiată cu moartea președintelui Salvador Allende îi va forța să părăsească și această țară. Puterea de a spera și de a rezista, pe care au dobândit-o în Spania tinereții lor, îi va salva încă o dată.

Romanul O lungă petală de mare de Isabel Allende este recomandat de Bookhub.ro și de Digi FM.

Propria experiență a exilului, cauzată de lovitura de stat a lui Pinochet din 11 septembrie 1973, este puternic reflectată în romanele lui Isabel Allende. Dintre puținele lucruri pe care le-a luat cu ea, pe unul singur l-a păstrat ca pe o comoară intangibilă: amintirea casei părintești, element esențial al genezei romanului care a consacrat-o la nivel internațional, Casa spiritelor. Noapte de noapte, Isabel Allende i-a transformat pe membrii familiei sale în protagoniști și martori ai poveștii unui tărâm mitic. Afectată profund de drama societății chiliene, Isabel Allende a reflectat asupra unei Americi Latine cuprinse de dictatură în Despre dragoste și umbră. Predilecția lui Allende pentru genul istoric este reconfirmată de Fiica norocului, care oferă o inedită perspectivă feminină asupra Californiei în timpul goanei după aur, la fel cum Portret în sepia narează evenimente din Chile prin intermediul vocii protagonistei sale. Istoria devine din nou principalul subiect în cea mai recentă carte a sa, O lungă petală de mare, care parcurge șaizeci de ani din zbuciumatul secor XX. Exilul și experiența personală pendulând între dragoste și moarte reprezintă ecuația perfectă din care s-au născut romane ce au reușit să sensibilizeze cititorii, datorită acuității cu care este surprinsă natura umană. Isabel Allende simte ceea ce scrie. Iar 70 de milioane de cititori din întreaga lume știu asta.

ISABEL ALLENDE este una din cele mai succes scriitoare contemporane: 24 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi, peste 74 de milioane de exemplare vândute, 15 doctorate onorifice, peste 60 de premii în peste 15 țări, 3 filme de succes și un serial realizate după romanele sale. În 2018 a primit National Book Award, celebrându-se astfel pentru prima dată în S.U.A. o operă scrisă în limba spaniolă.

În seria de autor Isabel Allende a Editurii Humanitas Ficiton au apărut 19 cărți ale scriitoarei chiliene.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Singura amintire a Florei Banks · Emily Barr – „Trăieşte clipa! Nu ai nevoie de memorie pentru asta.”

„Nu ar trebui să scriu niciodată lucruri care nu sunt adevărate.” Amintirile sunt fragile şi uşor de pierdut. Ecouri din trecut, imagini, cuvinte şi sunete ce ţi-au definit idealurile şi visele. Ţi-au oferit un trup şi sentimente, durere şi bucurie, lacrimi, râsete şi zâmbete. Ţi-au păzit victoriile, dar şi înfrângerile, eşecurile, greşelile şi minciunile. Sunt piese de puzzle, răsfirate în timp ş...[Read More]

Prințul nemilos (Făpturile Văzduhului #1) · Holly Black – „Fie ca moartea să fie singurul tău tovarăş.”

Zânele sunt periculoase şi imprevizibile. Te seduc, te mint şi te corup. Influenţa lor poate să fie toxică şi copleşitoare, o vrajă ţesută doar cu ajutorul unui zâmbet şi a unei priviri iscoditoare. Sunt Făpturile Văzduhului, iar tu eşti prada lor. Un prizonier, un sclav, o marionetă. Cu ochii măriţi de spaimă, simţi cum energia îţi părăseşte trupul, cum dorinţele lor devin ale tale, cum sufletul ...[Read More]

Ce pregătește Editura Nemira în prima jumătate a anului 2019

Editura Nemira pregătește în 2019 multe surprize pentru cititorii de literatură străină, de literatură science fiction, fantasy sau thriller, de romane de dragoste sau de nonficțiune, bestsellere internaționale sau autori îndrăgiți cu volume noi. Pentru cititorii Armada, imprintul Nemira de literatură science fiction, fantasy și thriller, evenimentul editorial al anului este Foc și sânge, de Georg...[Read More]

NOU la Nemira: Continuarea seriei Terra XXI – Apusul, de Adrian Mihălțianu

Încotro ne va duce tehnologia în următorii 50 de ani?Scriitorul Adrian Mihălțianu răspunde într-un mod original, actual și verosimil în seria Terra XXI, începută cu romanul Epoca inocenței, și continuată din această toamnă în a doua parte, Apusul. În 2018, Adrian Mihălțianu a fost finalist al concursului de proiecte de guvernare globală Global Challenges (la care s-au înscris 2700 de proiecte din ...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader