Să nu ucizi: Tu ce n-ai făcut și ar fi trebuit?

Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution anunță premiera în cinematografe a filmului semnat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru. Inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul medical din România acum trei ani, SĂ NU UCIZI reprezintă debutul în lungmetraj al celor doi regizori și va putea fi văzut în cinematografe din 1 martie.

Cristian este un chirurg tânăr şi ambițios pe care pierderea unui pacient, în urma unei intervenţii de rutină, îl determină să pornească o luptă solitară împotriva sistemului, riscându-și familia şi cariera pentru a descoperi adevărul.

Din distribuție fac parte actorii: Alexandru Suciu, Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ionuț Ionescu, Erwin Simsensohn, Cosmin Seleși, Codin Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeș, Mihai Bauman. “Putem spune că e un proiect al unei generații. Mulți dintre noi am fost colegi, iar atunci când lucram la scenariu recunosc că am scris cu unii dintre ei în minte” mărturisește Gabi Șarga.

„Pentru mine, SĂ NU UCIZI este despre fiecare dintre noi, despre alegerile pe care le facem și prețul lor: alegem să tacem sau ne revoltăm, acționăm sau plecăm capul, ne ascultăm conștiința sau o sufocăm cu justificări. SĂ NU UCIZI ne confruntă cu consecințele acestor alegeri” declară Adina Sădeanu, producătorul filmului, și continuă: „E incomod de la primul cadru până la ultimul. Într-o lume în care toate răspunsurile par a fi la un click distanță, e esențial să nu uităm să ne punem întrebări.”

Cătălin Rotaru spune că „este un film în care probabil mulţi se vor recunoaște pentru că toţi am fost în viaţă eroi pentru cinci minute. Din păcate, doar pentru cinci minute.

Filmul a avut premiera mondială în cadrul competiției celei de-a 34-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varsovia și este produs de Axis Media Production și Green Cat Film, având o imagine semnată de Tudor Platon, montajul Andrei Iancu, sunet Ștefan Azaharioaie, iar scenariul și regia Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Mai multe informații despre film găsiți pe pagina de Facebook, unde sunt reinterpretate cele 10 porunci în fiecare duminică. Primele două clipuri pot fi văzute mai jos.

SĂ NU UCIZI este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cofinanțat de Televiziunea Română și Zenith Media în parteneriat cu Land Rover, Groupama, Almdoudler, Ringier Group și este distribuit în România de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Dumbo (2019) · We’re all family here, no matter how small.

Circul „trăiește” prin zâmbete forțate, trucuri și iluzii. Ești hipnotizat de lumini strălucitoare și culori stridente, de artiști, clarvăzători, saltimbanci și acrobați care execută la nesfârșit același număr, dornici de ceva nou, senzațional și șocant, pentru a întrerupe monotonia. Spectacolul nu se încheie când cortina alunecă pe scenă sau când băncile sunt eliberate de murmurul mulțimii. Spect...[Read More]

Wind River (2017)

La sfârșitul săptămânii trecute, am văzut Three Billboards outside Ebbing, Missouri, și opinia mea imediată a fost „ok, am găsit cel mai bun film al anului trecut, fără niciun dubiu”. Fast forward peste câteva zile și un film începe cu o tânără alergând prin zăpada munților din Wyoming în picioarele goale. Atmosfera m-a cucerit instantaneu și am simțit că pelicula asta va fi specială. Și așa a fos...[Read More]

S-a născut o stea · A Star is Born (2018) · Maybe its time to let the old ways die.

Muzica este o amantă posesivă. Îl seduce și îl domină pe artist. Îi controlează visele și dorințele. Îl atrage într-o lume unde ritmul este un aliat pasager, parșiv și viclean, în timp ce vocea luptă pentru supraviețuire și fidelitate, „arma” prin care artistul își definește personalitatea și stilul, fără să fie conștient de capcana în care alunecă sau de adevăratele intenții ale muzei. În S-a năs...[Read More]

Gringo: Amator în misiune (2018)

Într-o manieră mediocră, “Gringo” este un film care lasă să se întrevadă ambiția pentru mai mult. Povestea nu prea are mare relevanță întrucât este vădit intenționată doar ca un decor superficial pentru a aduce laolaltă personajele. Acestea, la rândul lor, nu sunt altceva decât reprezentantele unor tipologii populare, cu foarte puțină autenticitate în alcătuire. Am impresia că întreg filmul încear...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader