Scriitoarea Sarah Perry vine în România la Salonul Internațional de carte Bookfest 2019

Scriitoarea Sarah Perry vine în România ca invitat special în proiectul „Marea Britanie – țară invitată de onoare a Salonului Internațional de Carte Bookfest” (29 mai – 2 iunie 2019, la Romexpo).

 

Cunoscută cititorilor români cu îndrăgitul Șarpele din Essex, o bijuterie literară în stil neo-victorian, Sarah Perry va lansa cel mai recent roman, Melmoth, care apare în colecția Babel, vineri, 31 mai, de la 18.30, la standul țării invitate. Autoarea rămâne în registrul ineditului stilistic, de data aceasta propunând o poveste gotică postmodernă.

Sarah Perry s-a născut în Essex, în 1979. A crescut într-o familie cu puternice convingeri religioase, iar întâlnirea cu arta clasică și medievală i-a marcat definitiv stilul și temele. A susținut o teză de doctorat pe tema goticului în literatura lui Iris Murodch. A avut o bursă de scriere la Gladstone’s Library și la Praga. Primul ei roman, After Me Comes the Flood (Serpent’s Tail, 2014), s-a aflat pe lista lungă pentru Guardian First Book Award și Folio Prize, iar apoi a câștigat East Anglian Book of the Year Award. În 2016 a publicat romanul Șarpele din Essex, care a ajuns bestseller, iar în 2017 i s-a acordat prestigiosul British Book Awards Book of the Year. Melmoth se află pe lista lungă a Dylan Thomas Prize. Scrierile autoarei britance au fost traduse în 22 de limbi.

 

„Magistrală, înfricoșătoare și inteligent scrisă… Melmoth funcționează și ca o poveste de groază, dar și ca o meditație filosofică asupra voinței și iubirii. Perry a păstrat ștacheta din Șarpele din Essex, dar aici merge mai adânc, iar romanul este mai complex.” Washington Post

 

Străbătând apele întunecate ale istoriei, Melmoth bântuie lumea de secole. În biblioteca pragheză la care lucrează Helen Franklin, Karel, un prieten, găsește o scrisoare misterioasă. Confesiune și avertisment bizar, ea vorbește despre Melmoth, personaj din basmele de odinioară. Ea hoinărește prin istorie, spune legenda, condamnându-i la singurătate eternă pe cei care îi cad pradă. Pentru Helen, pare pură fantezie. Și totuși, iat-o urmărită de cineva pe străzile din Praga, iar Karel dispare.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Urlet în tăcere (Urlet în tăcere #1) · Marina Neagu

„- Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult, încât simți că mori dacă nu-l ai? Simplu gând te ține treaz noaptea. Nu poți să respiri, nu poți să dormi.” Trebuie să îți fac o mărturisire: când am cunoscut-o pe Marina Neagu, am avut emoții foarte mari. Nu știu de ce, dar mă așteptasem să nu mă placă sau să mă fac de râs, pentru că sunt o persoană foarte copilăroasă și vorbesc exagerat de mult când sun...[Read More]

Alienistul (Dr. Laszlo Kreizler #1) · Caleb Carr

La sfârșitul secolului al XIX-lea (New York), protejat de o societate depravată și lipsită de umanitate, un criminal își privește cu nostalgie și tristețe „opera”. A pregătit cu meticulozitate scena, trupul, mesajul și simbolurile, păstrând drept amintire un țipăt mut și un suvenir ce va îngrozi și fascina în egală măsură forțele de ordine. Presa îi va oferi porecle și iluzia celebrității. Cititor...[Read More]

#citescsmartage: Pozează povestea din carte

A apărut un titlu nou în colecția Smart Age. Ethan, cel care am fost, de Ali Standish. se lansează alături de #citescsmartage, un concurs pentru toți foto-cititorii pasionați de imaginile grăitoare și de detaliile de peste tot: din jurul lor și, mai ales, din cărți. O colecție: Smart Age. Cincisprezece titluri inteligente. Plecând de la ele, Corint Junior propune un concurs de fotografii adresat t...[Read More]

Unul dintre noi minte · Karen M. McManus – „Oricine are secrete.”

„- Oricine are secrete. Nu-i aşa?” Minciuna nu are picioare scurte, nu este arma laşilor sau a celor cu intenţii rele. Uneori, este benefică. Minţim pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubim. Minţim pentru a modela realitatea într-o iluzie în care deţinem controlul, unde adevărul este ascuns atât pentru siguranţa noastră, cât şi a celor implicaţi. Minţim pentru că nu vrem să îi dezamăgim pe cei d...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader