Tweet Cute, de Emma Lord

În februarie, la Storia Books, urmează să apară Tweet Cute, de Emma Lord, o comedie romantică irezistibilă & un roman de debut despre riscurile pe care ni le asumăm, drumurile pe care ne duce viața și despre cum dragostea se poate afla în cu totul altă parte decât te-ai fi așteptat.

S-o cunoaștem pe Pepper, căpitanul echipei de natație, o perfecționistă înrăită și suprasolicitată. Poate că familia ei se destramă, dar afacerea lor cu fast-food bubuie – în mare parte datorită lui Pepper, care abia reușește să-și pună ordine în viața reală, în timp ce administrează în taină contul masiv al companiei familiei ei, Big League Burger. 

Intră în scenă Jack, clovnul clasei și ghimpele permanent din coasta lui Pepper. Când nu încearcă să scape din umbra geamănului său extrem de popular, este ocupat să lucreze în magazinul de delicatese al familiei. Poate că relația lui cu afacerea de care îi depinde viitorul lui nu e întotdeauna perfectă, dar când Big League Burger îi fură rețeta de sandviș cu brânză la grătar, inventată de bunica lui, ar face orice să-i distrugă, înarmat cu un arsenal de tweeturi.

Când vine vorba de dragoste și brânză, totul e permis – asta până când certurile între Jack și Pepper se transformă într-un război viral pe Twitter. În timp ce relația dintre ei devine tot mai profundă, iar disputa lor online escaladează, cei doi rivali nu mai pot ignora destinul poveștii lor de dragoste atât de neașteptate.

Tweet Cute e o poveste de dragoste perfectă între doi dușmani deveniți iubiți, cu subiecte inteligente și bine construite și personaje reale, ușor de închipuit în viața reală.” – Francesca Zappia, autoarea romanului Eliza și monștrii ei

„De la războaie luptate cu meme, până la marketing pe social media, Emma Lord descrie în detaliu toate aspectele culturii online de astăzi. În mijlocul nebuniei digitale, găsim o poveste antrenantă despre loialitatea familială și nevoia de a-ți urma pasiunile personale.” – Kirkus

 

Fragment


Biata Taffy. E o făptură de vreo douăzeci și ceva de ani, stilul ăla de șoarece de bibliotecă, cu cardigan, care administrează paginile de Twitter, Facebook și Instagram pentru Big League Burger. Mama a angajat-o de pe băncile școlii, tocmai când am început să dezvoltăm franciza, dar, după ce-am început să ieșim la scară națională, echipa de marketing a decis că prezența pe Twitter pe care o s-o aibă Big League Burger urma s-o ia pe urma celei create de KFC sau Wendy – una sarcastică, ireverențioasă și proaspătă. Toate chestiile pentru care Taffy, cu toată inima ei blândă, de fetiță PowerPuff care muncește prea mult, nu are niciun fel de experiență. Și aici intru eu în scenă. Se pare că în vastul arsenal de talente inutile, care n-o să mă ajute să intru la facultate, se găsește și țâfna ireverențioasă de pe Twitter. Chiar dacă, zilele astea, țâfna se rezumă la a pune în Photoshop o imagine cu Big League Burger peste un Krusty Krab sau un Burger King peste un Chum Bucket – care s-a întâmplat că a fost prima chestie pe care am făcut-o când Taffy s-a dus anul trecut cu prietenul ei în excursie la Disney World și mama m-a rugat să ajut. În cele din urmă, am avut mai multe retweeturi decât postasem vreodată până atunci. De atunci, mama m-a tot presat s-o ajut pe Taffy. Sunt pe cale să-i aduc aminte că Taffy ar fi trebuit să primească de mult o mărire de salariu și un asistent pe bune, ca să mai și doarmă cândva, anul ăsta, când mama se întoarce cu spatele la mine și se uită chiorâș la prăjitura din tavă.

— Monster Cake?

— Chiar el.

— Ahhh, zice ea, ridicând tava din care am tăiat deja. Ar trebui să ascunzi prăjiturile astea de mine, știi, nu? Nu mă pot abține.

Încă e ciudat pentru mine s-o aud pe mama zicând chestii din astea. Dacă n-ar fi fost așa niște mâncăcioși veritabili, ea și tata n-ar fi deschis niciodată Big League Burger. Câteodată, am senzația că n-a trecut mult de când stăteam pe veranda vechiului apartament din Nashville, cu Paige, în timp ce tata făcea calcule și trimitea e-mailuri către furnizori, iar mama scria liste inepuizabile de combinații dubioase rău de milkshake-uri, citindu-ni-le pentru aprobare.

Nu cred că am văzut-o luând mai mult de câteva guri de milkshake în jumătate de deceniu – acum e mai interesată de partea administrativă a afacerii. Și, în timp ce eu am pus osul la treaba asta, scriind tweeturi și încercând să dau o șansă New Yorkului, schimbarea nu pare decât s-o fi făcut pe Paige și mai furioasă pe ea. Câteodată am sentimentul că e atât de implicată în ce facem pe blogul nostru de prăjituri, tocmai ca să-i demonstreze ei ceva.

Dar, indiferent de ce altceva se întâmplă, există un lucru pentru care mama a avut întotdeauna o slăbiciune – Monster Cake. O invenție periculoasă din copilărie, a apărut în ziua în care eu, Paige și mama am încercat să testăm limitele cuptorului nostru horcăit cu o combinație de blat de prăjitură Funfetti, amestecat cu cremă de negresă, aluat de fursecuri, oreo, cupe de ciocolată Reese’s și bomboane de ciocolată Rolo. Rezultatul a fost, în același timp, hidos și delicios, astfel că mama a încropit niște ochi bulbucați din glazură și, uite-așa, s-a născut Monster Cake. Ia o gură din tort și geme.

— OK, OK, ia asta din fața mea.

Telefonul îmi sună în buzunar. Îl scot și văd o notificare pe aplicația Weazel.

 

Lupul

Hei. Dacă citești chestia asta, du-te și te culcă.

 

— Era Paige?

Îmi ascund zâmbetul de pe mutră.

— Nu, e un… prieten.

Mă rog, un soi de prieten. Nu știu cum îl cheamă pe bune. Dar mama nu trebuie să știe chestia asta. Dă din cap, desprinzând cu unghia niște bucăți de prăjitură care mai rămăseseră pe fundul tăvii.

Dă din cap, desprinzând cu unghia niște bucăți de prăjitură care mai rămăseseră pe fundul tăvii. Mă pregătesc – cam ăsta e momentul în care mă întreabă ce mai face Paige, iar eu trebuie s-o fac iar pe intermediarul –, dar, în schimb, mă întreabă:

— Știi un băiat pe care îl cheamă Landon și care merge la tine la școală?

Dacă aș fi fost genul de tipă suficient de tâmpită încât să lase jurnale intime la vedere prin dormitor, ăsta ar fi fost momentul în care s-o iau razna, într-o criză de panică. Dar nu sunt genul de tipă suficient de proastă să fac așa ceva, chiar și în condițiile în care mama ar fi fost genul de părinte care să-și bage nasul aiurea, pe unde nu-i fierbe oala. — Dap. Cred că suntem amândoi în echipa de natație.

Ceea ce, în traducere liberă, înseamnă – dap, am fost îndrăgostită de el lulea, complet irațional, în primul an de liceu, când, practic, m-ai aruncat în groapa cu lei a puștilor bogați care se știu de când s-au născut.

Ziua aia a fost atât de jenantă, cum nu se poate. Nu mai purtasem niciodată uniformă și mă mânca pielea peste tot și nimic nu stătea cum trebuie. Părul era, în continuare, același dezastru încâlcit, în stilul smuls, cum fusese și în școala generală. Fiecare era deja bine ancorat în mica lui gașcă și niciuna din găștile astea nu părea să includă pe cineva care avea șase perechi de cizme de cowboy și un poster cu Kacey Musgraves atârnat de dulap.

Aproape că m-a pocnit bocitul când am ajuns, în cele din urmă, la ora de engleză și mi-am dat seama, spre groaza mea, că am avut listă de lecturi pe vară – și că, în prima zi, avea să fie test din ea. Eram mult prea îngrozită ca să-i mai zic ceva profesoarei, dar Landon s-a aplecat peste pupitrul meu, bronzat tot de la vacanța de vară pe care o petrecuse în străinătate, cu un zâmbet relaxat pe buze, și mi-a zis: „Hei, nu-ți face griji. Fratele meu mai mare mi-a zis că dă testele astea ca să-i sperie pe elevi – și că, în mod normal, nu intră la socoteală.”

Am reușit să dau din cap. Undeva, în fracțiunea de secundă cât i-a luat să revină asupra pupitrului lui și să se uite peste foaia de test, creierul meu cretin, de copil de paișpe ani, a decis că m-am îndrăgostit. E adevărat că n-a durat mai mult de câteva luni și am vorbit cu el cam de șase ori cu totul. Dar, între perioada aia și acum, am fost mult prea preocupată ca să am timp de îndrăgosteli, așa că e, practic, singura experiență la care să mă raportez.

— Bun, bun. Ar trebui să începi să-l cunoști. Să-l inviți aici la un moment dat.

Îmi cade fața. Știu că a fost la liceu prin anii nouăzeci, dar asta nu scuză lipsa elementară de înțelegere a modului în care funcționează interacțiunile sociale între adolescenți.

— Ha? Ce zici?

— Taică-său se gândește să investească masiv în BLB pe plan internațional, zice ea. Orice putem face, ca să-i fie mai ușor…

Încerc să nu intru sub masă. Cu toată poezia proastă și melancolia vagă la muzica lui Taylor Swift, inspirate de Landon acum câțiva ani, nu știu așa de multe chestii despre el, mai ales acum că e atât de ocupat, în afara școlii, cu internshipul pe care îl face în dezvoltarea de aplicații, încât abia dacă îl mai văd din când în când pe holurile școlii. Landon e prea ocupat să fie Landon – excesiv de frumos, iubit de toată lumea și, probabil, în altă ligă decât mine, un simplu muritor.

— Mda, ideea e că nu suntem tocmai prieteni, dar…

— Te pricepi de minune la oameni. Întotdeauna te-ai priceput, îmi zice ea și se apleacă să mă ciupească de obraz.

Poate că așa stăteau lucrurile la fosta mea școală. Aveam atât de mulți prieteni în Nashville, că, practic, erau cei care făceau jumătate din venitul de la Big League Burger, unde se adunau după școală. Dar n-a trebuit să fac niciodată nimic ca să am prietenii ăia. Erau toți acolo, pur și simplu, așa cum era și Paige. Am crescut împreună, știam tot ce era de știut unii despre ceilalți, iar prietenia nu era genul ăla de alegere conștientă, ci mai curând ceva cu care te nășteai.

Evident că n-am știut chestia asta până nu ne-am mutat aici, în ecosistemul ăsta în care sunt alți puști. În prima zi de școală, toată lumea se holba la mine de parcă eram vreun extraterestru și, în comparație cu colegii mei născuți și crescuți în Manhattan, hrăniți cu Starbucks și tutoriale de machiaj de pe YouTube, nici nu eram altceva. În ziua aia, m-am dus acasă, m-am uitat o dată la mama și am început să bocesc.

Asta a făcut-o să treacă la acțiune mai ceva decât dacă aș fi venit acasă în flăcări, la propriu – în mai puțin de o săptămână, aveam mai multe produse de machiaj decât putea susține etajera din baie, cursuri cu un stilist de păr despre cum să-mi usuc părul și să-l coafez, lecții private, unu-la-unu, ca să ajung la zi cu curriculumul de elită. Mama ne adusese în lumea asta nouă și ciudată și era hotărâtă să reușim amândouă să ne integrăm.

 E bizar, dar mă uit în urmă, la toată suferința aia, cu un soi de afecțiune. Zilele astea, și eu și mama suntem prea ocupate ca să avem mai mult decât chestia asta – întâlniri ciudate, după miezul nopții, în bucătărie, amândouă cu un picior deja pe ușă afară.

De data asta, i-am luat-o înainte.

— Mă duc să mă culc. Îmi face semn că e OK. — Nu uita să-ți pui telefonul pe sonor mâine, ca să te poată găsi Taffy. — Mda…

Ar trebui să mă enervez că ea crede că faza asta cu Twitterul are prioritate față de educația mea propriu-zisă – mai ales luând în considerare că ea m-a băgat într-una dintre cele mai competitive școli din țară –, dar e plăcut, într-un fel. Să aibă nevoie de mine pentru ceva.

Ajunsă în camera mea, mă las pe muntele de perne de pe pat, evitând cu tot dinadinsul să am de-a face cu laptopul și cu duiumul de muncă ce mă așteaptă și deschid Weazel ca să scriu un răspuns.

 

Mierla

Ia uite cine a apărut. Nu poți să dormi?

 

Pentru o clipă mă gândesc că Lupul n-o să-mi răspundă, dar nu durează mult și se deschide iar bulina de chat. Simt un oarecare fior pe șira spinării, dar un și mai pronunțat sentiment de groază – un risc, când folosești aplicația Weazel. Toată chestia e anonimă și e făcută doar pentru copiii din școala noastră. Ți se alocă un username când folosești prima dată aplicația, întotdeauna un animal sau altul, și rămâi anonim atâta vreme cât ești în Culoarul de Chat principal care e deschis tuturor.

Dar, dacă vorbești cu oricine, unu-la-unu pe aplicație, la un moment dat – nu știi niciodată când aplicația îți dezvăluie identitatea celuilalt și invers. Se duce naibii secretoșenia.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Editura ALL lansează campania de precomenzi pentru Capcanele dietelor, de dr. Laura Ene

Cea mai nouă revelație din domeniul cărților de nutriție și stil de viață sănătos! Volumul Capcanele dietelor. Dietă pe viață sau stil de viață?, semnat de dr. Laura Ene, poate fi comandat în avans cu o reducere de 34%, la prețul special de 19,90 lei. Comenzile care depășesc 50 de lei beneficiază de transport gratuit prin poștă sau prin curier. Această ofertă este valabilă exclusiv în perioada cam...[Read More]

Cressida Cowell, îndrăgita autoare a seriei „Cum să-ți dresezi dragonul”, via skype la British Council București

Luni, 6 noiembrie, de la 18:00, fanii simpaticului Sughiț, eroul seriei „Cum să îți dresezi dragonul”, de Cressida Cowell sunt invitați de editura Nemi pentru copii și biblioteca British Council la o întâlnire cu însăși autoarea seriei, via skype.  Copiii vor avea ocazia să asculte un fragment în lectura autoarei și să îi pună întrebări despre Sughiț, despre ce alte aventuri mai creează și despre ...[Read More]

La mulți ani: Editura Arthur sărbătorește 10 ani!

Editura Arthur în 10 ani: peste 600 de cărți, peste 200 de autori străini, 20 de autori români, 63 de ilustratori, 18 colecții Luna noiembrie marchează împlinirea a zece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șase sute de cărți: cărți amuzante, cărți despre aventuri, d...[Read More]

Ia uite cine s-a întors · Timur Vermes

Hitler se trezește pe o stradă din Berlinul anului 2011. Vede cerul albastru. Vede o gașcă de copii care se joacă fotbal. Prea tineri pentru armată, dar destul de mari să facă parte din tineretul hitlerist. Lipsit de un simț al umorului și înfrânt de imperiul capitalist, Hitler ține un discurs analitic al societății noastre, care aprofundează toate defectele societății moderne, văzute dintr-o pers...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader