“Bohemian Rhapsody” sau cum să faci un salt în timp din sala de cinema la concertul istoric de pe Wembley, doar în sala T IMAX

Legendă, muzică, pasiune, geniu. Toate aceste cuvinte descriu ceea ce Freddie Mercury a lăsat moștenire, alături de trupa Queen. După 33 de ani de la concertul istoric de pe stadionul Wembley, fanii au ocazia unică de a trăi muzica lor ca și cum ar fi la concert, la vizionarea „Bohemian Rhapsody” pe gigantele ecrane IMAX, egalate de sunetul care îţi intră în oase.

Generații întregi încă sunt fascinate de piesele legendare ale celor de la Queen. Nu toţi, însă, au avut șansa să îi vadă în realitate, cântând. Dar, odată cu premiera filmului “Bohemian Rhapsody”, fanii au ocazia unică de a fi transpuși din sala de cinema chiar în mijlocul concertului Live Aid din 1985, urmărit la vremea respectivă de peste 1 miliard de oameni.

Cu ajutorul tehnologiei IMAX, Bohemian Rhapsody devine o experiență cinematografică unică: ecranul uriaş şi sunetul care zguduie pământul te fac să te simţi parte din concertele legendarei trupe rock, iar melodiile electrizante ale trupei Queen şi energia molipsitoare a lui Freddie Mercury pot fi simţite cu adevărat în sala de cinema.

Dovada este că şi cei 300 de invitaţi prezenţi luni seară la avanpremiera absolută a filmului „Bohemian Rhapsody” în sala T IMAX de la Cinema City AFI Cotroceni, au onorat cum se cuvine memoria lui Freddie Mercury, încurajaţi de cântărețul Andrei Leonte fredonând şi bătând din palme pe ritmurile piesei „We will rock you”.

Printre fanii trupei s-au numărat şi o serie de artişti români, printre care Doru Todoruţ, Irina Baianţ, Florin Ristei, Marian Vasilescu, Alex Dima, Bianca Purcărea, Oana Zamfir, Andrei Tomescu, dar şi Irina Margareta Nistor, alături de jurnalişti şi bloggeri, aceştia bucurându-se de o experiență cinematografică de neuitat.

Trăieşte alături de ei momentul „We will rock you”!

Doar în format IMAX ai parte de imagini clare ca lacrima, care îți taie răsuflarea, având cu 40% mai mult contrast și cu 60% mai multă luminozitate, dar şi un ecran imens, cu până la 26% mai multă imagine. Pe lângă elementele vizuale impresionante care contribuie la experienţa imersivă pe care iubitorii de filme o aşteaptă mereu cu nerăbdare, în format IMAX ai parte şi de un sunet revoluţionar, de 10 ori mai dinamic decât cel oferit de sistemele standard, care generează şi redă cea mai realistă atmosferă audio posibilă.

Fiecare aspect al sălii de cinema este minuţios controlat astfel încât să contribuie la redarea optimă a sunetului filmelor, de la permanenta monitorizare a acusticii sălii, până la optimizarea de la distanţă a diferitelor tipuri de amplificatoare folosite. La toate acestea se adaugă şi tehnologia “Phantom Image” prin care se creează o atmosferă audio foarte realistă şi bogată în detalii care completează perfect acţiunea de pe marele ecran, transmiţând cu uşurinţă emoţia filmului. Sălile T IMAX te așteaptă în Cinema City AFI Cotroceni și Cinema City Shopping City Timișoara.

Filmul poate fi urmărit în avanpremieră, începând din 1 noiembrie, în toate cinematografele Cinema City din ţară, în formatele IMAX 2D, 4DX 2D și 2D. Mai multe detalii pe www.cinemacity.ro.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Game Night · Jocul de-a detectivii (2018)

Un grup de prieteni urmează cu strictețe tradiția de a se aduna o dată pe săptămână și de a juca jocuri de societate. Până când, cu ajutorul unui frate extrem de bogat, această tradiție se transformă într-un murder mistery la scară mare. Cu un titlu sugestiv, Jocul de-a Detectivii ne introduce în serile în care din prieteni ne facem dușmani la un joc de Monopoly sau aliați în arta de a trișa la un...[Read More]

Christopher Robin şi Winnie de Pluş · Christopher Robin (2018)

Winnie The Pooh: People say nothing is impossible, but I do nothing every day. Winnie de Pluş. Tigger. Eeyore. Piglet. Rabbit. Roo. Kanga. Când ai fost ultima oară în Pădurea de 100 de Acri împreună cu Christopher Robin? Îţi aminteşti cât de speriat(ă) erai de Heffalumps şi Woozles sau cum ascundeai borcanele cu miere de Winnie? Era mulţumit doar când şi ultima picătură de ambrozie îi ajungea în b...[Read More]

Sicario: Day of the Soldado (2018)

Sicario: Day of the Soldado este continuarea peliculei cu același nume din 2015, care i-a avut în prim-plan pe Emily Blunt și Benicio Del Toro. Del Toro revine în pelicula din acest an, însă Blunt este lăsată deoparte, iar alături de hispanic apare Josh Brolin, care trece prin poate cea mai bună perioadă a carierei sale. Regizor este italianul Stefano Sollima, cunoscut pentru serialul Gomorrah și ...[Read More]

O simplă favoare · A Simple Favor (2018)

La prima vedere, sunt cele mai bune prietene. Nu îți dai seama de ce sunt apropiate, ce ar putea avea în comun două persoane atât de diferite. Iluzia durează câteva secunde, până când Emily Nelson zâmbește, iar Stephanie Ward tresare. Există curiozitate și fascinație, imboldul de a-ți împărtăși cele mai întunecate sentimente și gânduri cu un străin, cu cel care nu are niciun drept să te judece, ma...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader