The Shape of Water · Forma apei (2018)

Cronici Filme
8

Grozav

4.7

User Avg

The Shape of Water · Forma apei (2018)
The Shape of Water  ·  Forma apei (2018)

Este anul 1962. La Centrul de Cercetare Aerospațială Occam din Baltimore este adus un om-amfibie. Capturată tocmai din Amazon, această creatură este capabilă să înțeleagă limbajul și emoțiile. Așa se naște legătura dintre el și Elisa. O legătură formată în mijlocul Războiului Rece.

O femeie mută și un amfibian umanoid supranumit Zeu, două ființe care nu își găsesc locul în lume, acestea sunt ingredientele pentru „o legătura dincolo de cuvinte”. Pentru că amandoi comunică la nivel spiritual.

 pe IMDb

Mai este un secret faptul că arta cinematografică, în zilele noastre, se lasă influențată puternic de subiectul rasismului vizavi de relațiile interumane? Guillermo del Toro livrează o producție scrisă chiar de el însuși care ne arată că sunt oameni reduși la nivelul de individ, pentru că nu-i poți încadra într-o comunitate presată de ura societății. Ironia face că foarte mulți români să fie extrem de rasiști și multe dintre manifestările lor rasiale să nu aibă o bază în realitate, dar refuză categoric o analiză a propriei situații. Vorba aceea: ne este rău, dar ne este rău împreună.

Este anul 1962. La Centrul de Cercetare Aerospațială Occam din Baltimore este adus un om-amfibie. Capturată tocmai din Amazon, această creatură este capabilă să înțeleagă limbajul și emoțiile. Așa se naște legătura dintre el și Elisa. O legătură formată în mijlocul Războiului Rece.

Elisa Esposito, jucată excelent de către Sally Hawkins, este una dintre acele persoane singure pentru care a trăi înseamnă a supraviețui sau a reuși. Și, pentru a reuși, trebuie să-și calculeze fiecare acțiune zilnică și să nu iasă din rutină. De la început suntem introduși în această rutină, care, de fapt, este structura societății și divizarea muncii din acea perioadă: oamenii își fac treaba și nu trec dincolo de limitele impuse. În institutul de cercetare unde Elisa este responsabilă de curățenie, trebuie să stea la coadă în fiecare dimineață pentru a se ponta. Intră la aceeași oră și iese la aceeași oră. Eroina noastră, pentru că asta este, o eroină, nu poate să vorbească din cauza unor răni la gât, provocate intenționat de către cei care ar fi trebuit să aibă grijă de ea, urme care se văd și se prezintă sub forma unor dungi proeminente.

În perioada în care se desfășoară acțiunea, rasismul și homofobia încă pulsau amețitor în venele americanilor. Scena în care Giles, vecinul Elisei pe care aceasta îl alimentează cu hrană pentru că el este un artist fără surse de venit, încearcă să-și declare, cam stângaci și cu teamă, dragostea pentru un cofetar, are un puternic impact emoțional. Într-un minut îi spune unui cuplu de negri că nu are voie să se așeze, pot să cumpere doar ceva pentru acasă, iar lui Giles îi interzice să mai intre în cofetărie, din cauza orientării lui sexuale.

Războiul Rece este reprezentat în partea americană de către Richard Strickland, iar în partea rusă de către Dr. Robert Hoffstetler, bineînțeles sub acoperire. Richard este un tip dur care ar face orice pentru a obține un rezultat. Emoțiile sunt o slăbiciune pentru el, iar durerea fizică este o motivație pentru a-și atinge scopul. În scena memorabilă în care acesta își smulge efectiv cele două degete pe care încerca să le salveze, după ce au fost smulse într-un contact cu creatura, declară că nu îi este teamă de lupta cu ființă considerată a fi Zeu.

Dr. Hoffstetler, de cealaltă parte, este geniul științific, un spion rus ascuns foarte bine în spatele accentului american impecabil. Lupta dintre el și Strickland este lupta fascinantă dintre minte și corp. Rămâne de văzut cine o va câștiga.

Ca în orice război, trebuie să existe o motivație. Aceasta este omul-amfibie: americanii l-au capturat, rușii vor să-l fure de la ei. O creatură înaltă, puternică, o forță a naturii, blândă, dar cu un instinct puternic de conservare. Curiozitatea, sau poate instinctul feminin, au facut-o pe Elisa să se apropie, să vadă dincolo de înfățișarea urâtă și comportamentul lui violent. Prin imitație, învață limbajul semnelor, în timp ce cunoaște două dintre cele mai importante surse umane viață: hrana și muzica. Relația dintre cei doi se dezvoltă treptat, își cercetează reciproc modul de a viețui, până când nu îți mai dai seama dacă el încearcă să fie om sau ea încearcă sa fie amfibie.

O femeie mută și un amfibian umanoid supranumit Zeu, două ființe care nu își găsesc locul în lume, acestea sunt ingredientele pentru „o legătura dincolo de cuvinte”. Pentru că amandoi comunică la nivel spiritual. Asta o spune chiar Elisa: I fell like we are the same.

8

Grozav

Spirit interdisciplinar… sau indisciplinat. Dacă n-are ce mânca, mănâncă litere. Consumă berevol, cu efort susținut și constant.

1 Comment

  1. Foarte bun filmu. mI-a placut mult

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader