[Editura Nemira] Descoperă 11 cupluri regale care au scris istoria împreună

Editura Nemira publică Istoria cuplurilor regale. Puterea la patru mâini, de Jean-François Solon, povestea a 11 cupluri regale care au scris istoria împreună, din Antichitate și până în epoca modernă.

Este arta guvernării un privilegiu exclusiv masculin? Ce ar fi un suveran fără consoarta lui? Cum ar fi arătat istoria, dacă femeile nu ar fi stăpânit din umbră sau la vedere?

Jean-François Solon caută pentru prima dată femeia de lângă bărbatul de la putere și invers, pentru a ne dezvălui istoria „la patru mâini“ a cuplurilor în decurs de paisprezece secole: de la Iustinian și Teodora la Nicolae al II-lea și Alexandra. Volumul analizează cazuri precum Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta, Napoleon al III-lea și Eugenia sau împăratul Franz Joseph și împărăteasa Sissi.

Povestea captivantă a cuplurilor regale îmbină fermecător registrul domestic și personal cu istoria, politica și religia, pentru că intimitatea celor care conduc este întotdeauna strâns legată de datoria față de patrie.

Fragment:


O căsătorie politică

Pretendenţii la mâna Isabelei, moştenitoarea Castiliei, nu lipseau. Printre ei, un francez, ducele de Guyenne, fratele regelui Ludovic al XI-lea, dar şi suveranul Portugaliei, Alfons al V-lea. Un grande de Spania, don Pedro Giron, a crezut în şansele sale până când a murit în 1466. După cum se ştie, Isabela s-a căsătorit cu Ferdinand de Aragon. Alegerea a fost a ei. Iniţiativa i-a aparţinut Isabelei, nu lui Ferdinand. Iar asta deoarece Castilia se bucura în Peninsula Iberică de o incontestabilă preeminenţă. De trei ori mai întinsă decât Aragonul, cu o populaţie de cinci sau de şase ori mai mare, infinit mai dinamică graţie oraşelor dezvoltate şi creşterii de animale bazate pe transhumanţă, care furniza lâna, principalul produs de export, Castilia ocupa o poziţie superioară pe care era imposibil ca un moştenitor al coroanei Aragonului să nu o dorească.

Alegerea făcută de Isabela se explică prin pasiunea ei pentru Ferdinand? Aşa le-a plăcut să creadă spiritelor romantice, mişcate de înţelegerea niciodată dezminţită dintre soţi. În fapt, decizia Isabelei nu are nicio legătură cu dragostea. Pe atunci, constituirea unui cuplu nu ţinea cont de sentimente. De altfel, tinerii nici nu s-au văzut înaintea nunţii. Amândoi erau de înălţime mijlocie, Ferdinand, foarte brunet, Isabela, blondă, cu pielea albă. Amabil cu suverana lui, Hernando del Pulgar a descris-o ca „bine făcută şi bine proporţionată […], cu privire plăcută şi directă, cu trăsături armonioase, cu chipul foarte frumos şi zâmbitor“, dar poate linguşirea îi ghida pana, iar Ferdinand n-a avut noroc de un portretist asemănător.

A fost o căsătorie menită să ducă la unitatea Spaniei, rod al unei reflecţii teoretice maturizate în timp, dublată de o viziune asupra viitorului? Uneori aşa s-ar zice. Spania modernă şi unitatea naţională par să se fi născut din căsătoria Regilor Catolici. Însă realităţile vremii nu se pretează decât pe jumătate la această reconstituire a posteriori. Nu numai că, după cum vom vedea, cele două Coroane nu s-au contopit, dar, alegându-l pe Ferdinand, Isabela nu şi-a întărit ţara printr-o alianţă promiţătoare. Dintre toţi pretendenţii, ea l-a ales pe cel mai puţin puternic, întrucât prosperitatea Cataloniei, parte a coroanei Aragonului, rămăsese o amintire îndepărtată, iar neîncrezătorii supuşi aragonezi şi catalani, care ţineau mult la privilegiile lor, rămâneau cu obstinaţie reticenţi faţă de autoritatea unui suveran care se străduia să-i disciplineze. Oare interesul Castiliei nu era mai degrabă să se alieze cu Portugalia?

Spre dezamăgirea amatorilor de iubiri romantice, ca şi a arheologilor de viziuni premonitorii, alegerea Isabelei răspundea înainte de toate unor consideraţii de politică internă şi intereselor personale. Deşi declarată moştenitoare a coroanei Castiliei de către fratele ei, Isabela nu terminase cu facţiunile ale căror lupte sfâşiau nobilimea regatului şi care poate i-ar fi ameninţat, la momentul potrivit, accesul la tron. O parte a nobilimii rămânea devotată Beltranejei, dezmoştenită de rege, într-adevăr, dar văzută în continuare de unii drept o cale de salvare. Isabela trebuia să se sprijine pe o altă facţiune de la Curte, animată de arhiepiscopul de Toledo, don Alonso Carrillo, şi de amiralul Enriquez, care-I susţineau drepturile la tron. Aceştia înclinau spre căsătoria cu Ferdinand – nu erau ei numiţi partida aragoneză? –, încurajaţi cum se cuvine de trimişii regelui Ioan al II-lea, tatăl viitorului soţ. Ca să-şi asigure sprijinul lor şi să urce pe tron, Isabela trebuia să le ofere satisfacţie şi să-l ia de bărbat pe Ferdinand. Faptul că fericitul ales era un băiat destul de frumos şi de vârsta ei – pe când pretendentul portughez se apropia de 40 de ani – dădea farmec situaţiei, dar nu constituia motivul principal.

 Isabela a dovedit pragmatism preferându-l pe Ferdinand rivalilor săi; căsătorindu-se cu el, îşi apăra interesele în primul rând. Însă nu-şi abandona destinul în mâinile bărbatului ei. Acordurile matrimoniale pe care i le-a prezentat lui Ferdinand nu enumerau decât obligaţiile soţului. „Cât priveşte viitoarea posesiune a sceptrului, nota un contemporan, toate erau pe deplin în favoarea prinţesei.“ Ferdinand nu va fi lipsit de prerogative, însă Isabela singură va fi titulara coroanei, soţul ei fiind redus la rangul de prinţ consort. Pe scurt, tânăra nu concepea să fie deposedată de viitoarea sa putere.

Rareori celebrarea unei căsătorii a fost atât de nesigură. Alegerea făcută de Isabela a agravat criza politică în Castilia, în timp ce acceptarea căsătoriei de către moştenitorul Aragonului a dezbinat nobilimea din ţara lui. Preferându-l pe Ferdinand ca soţ, Isabela nesocotea cuvântul dat fratelui ei, Henric al IV-lea, de a nu se mărita fără încuviinţarea lui. Ca să scape de furia acestuia şi de susţinătorii rivalei sale, La Beltraneja, prinţesa a părăsit imediat Curtea şi s-a refugiat la Valladolid, unde trebuia să vină şi Ferdinand. Toţi cei potrivnici căsătoriei s-au străduit să-l împiedice pe tânărul prinţ să ajungă în Castilia, ameninţându-i chiar viaţa. În ciuda riscurilor, Ferdinand a pornit la drum, fără escortă, deghizat în negustor, ba chiar în catârgiu. A intrat în Valladolid pe 14 octombrie 1469, spre miezul nopţii. Peste patru zile, căsătoria a fost oficiată şi consumată fără întârziere. Multe legende s-au născut în jurul acestei ceremonii mai curând discrete, lipsite de orice entuziasm popular şi a cărei latură romanescă ţine mai mult de sosirea clandestină a mirelui decât de pasiunea amoroasă a soţilor.

Isabela îşi arătase hotărârea. Până într-acolo încât a ignorat morala creştină. Mai întâi, încălcând jurământul făcut fratelui ei, apoi, dat fiind că soţul îi era văr de gradul al doilea, folosind o dispensă papală despre care s-a aflat că era falsificată. Moartea regelui Henric al IV-lea pe 12 decembrie 1474, la Madrid, avea să-i dea tinerei prinţese încă o ocazie de a-şi demonstra tăria de caracter.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Downsizing · MiNi-OAMENii (2018)

Oamenii de știință nu se pot pune de acord legat de foarte multe subiecte, însă cu toții ne avertizează că nici planeta noastra nu mai e chiar ce a fost. Poluarea și suprapopularea sunt doar 2 din cauzele problemei mondiale cu care ne confruntăm. Mulți dintre noi încercăm, într-o mai mică sau mai mare măsură să ajutăm la refacerea Pământului. Dar dacă ni s-ar oferi șansa să facem ceva cu adevărat ...[Read More]

Coco (2017)

An de an, abia aștept să apară cel mai nou film marca Disney/Pixar. Animația, cântecele, spiritul acestor filme sunt toate bine cunoscute și totuși, an de an, nu poți să nu te întrebi cum au să încerce din nou. Ei bine, cu Coco, au nimerit-o. Filmul urmărește temele cunoscute pentru fanii animațiilor făcute de Disney/Pixar: familia, identitatea personală și cum să le împaci pe cele două atunci cân...[Read More]

S-a născut o stea · A Star is Born (2018) · Maybe its time to let the old ways die.

Muzica este o amantă posesivă. Îl seduce și îl domină pe artist. Îi controlează visele și dorințele. Îl atrage într-o lume unde ritmul este un aliat pasager, parșiv și viclean, în timp ce vocea luptă pentru supraviețuire și fidelitate, „arma” prin care artistul își definește personalitatea și stilul, fără să fie conștient de capcana în care alunecă sau de adevăratele intenții ale muzei. În S-a năs...[Read More]

Mia și leul alb (2019) · Mia and The White Lion

 Îmi amintesc filmele de duminică din copilărie, difuzate la TV dimineața sau la prânz, probabil intervalele cu cea mai mică audiență din zi. Erau proiecții de duzină, menite să umple timpii morți până la orele la care oamenii deschideau televizoarele, pentru a căuta diverse emisiuni sau seriale săptămânale. Urmăream povestea cu un vag interes, deoarece important pentru mine era să aflu cum este p...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader