Editurile Nemira și Nemi la Gaudeamus 2018 – noutățile editoriale

Editura Nemira vă așteaptă anul acesta la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, în perioada 14-18 noiembrie, cu cele mai noi apariții editoriale și cadouri de Crăciun. 

Sub sloganul „E timpul să te trezești!”, Nemira invită cititorii să descopere cel mai recent roman al lui Stephen King, scris împreună cu fiul său, Owen King, Frumoasele adormite, un thriller cu o premisă incendiară: ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o dată, femeile ar adormi și nu s-ar mai trezi?

Parte din noul imprint Armada de literatură science fiction, fantasy și thriller mai sunt noutățile: Dirk Gently. Agenția de investigații holistice, de Douglas Adams, Băiatul de pe pod, de M.R. Carey, Umbra magiei, de Kat Howard și Orașul companiei, de Madeline Ashby.

Matt Haig revine cu o carte foarte personală și curajoasă: Câteva motive să iubești viața: după depresia suferită la 24 de ani, Haig scrie o carte despre experiența lui, carte ce depășește granițele memoir-ului sau ale volumelor self-help, devenind o pledoarie pentru a trăi mai frumos.

În colecția Babel de literatură străină apare romanul Un gentleman la Moscova, de Amor Towles, povestea cuceritoare a unui învins care, paradoxal, învinge dezumanizarea fără să iasă dintr-un hotel.

Pentru nopțile lungi de iarnă, cititoarele se pot delecta cu O zi de decembrie, de Josie Silver, romanul perfect dacă vrei să citești un Love Actually în proză.

E dovedit științific: femeile sunt tari! Aceasta este premisa cărții Femei în știință. 50 de femei  temerare care au schimbat lumea, scrisă și ilustrată de Rachel Ignotofsky – o carte cu portretele  femeilor care au schimbat și inovat domeniul științei, ingineriei și tehnicii.

Cititorii de literatură Young Adult găsesc la standul Nemira primul volum dintr-o serie extrem de îndrăgită: Frăția corbilor, de Maggie Stiefvater: un thriller neogotic despre un grup de cinci adolescenți în căutarea supranaturalului.

Noile apariții din colecția de literatură română n’autor sunt romanele Piramida, de Cristian Englert – un thriller despre lumea literară bucureșteană ca permanent joc pentru putere și Noaptea dintre lumi, de Irina Georgescu, povestea Anei, fata cu părul alb, care e ajutată de o ființă misterioasă să treacă prin labirintul dificil al adolescenței.

În colecția Vorpal de poezie, apare volumul m o n o i d e a l, de Vasile Leac.

Editura Nemi pentru copii aduce Crăciunul la Gaudeamus 2018!

Editura Nemi pentru copii așteaptă micii și marii cititori la standul de la Gaudeamus 2018 între 14 și 18 noiembrie pentru o întâlnire cu cele mai frumoase povești de Crăciun.

După aventurile din Un băiat numit Crăciun și Fetița care a salvat Crăciunul, povestea continuă cu Eu și Moș Crăciun, de Matt Haig. Și de data aceasta Amelia trebuie să ajute elfii să păstreze magia Crăciunului atunci când gelosul Iepuraș de Paște și armata lui îi atacă și încearcă să oprească marea sărbătoare.

Printre noutățile de la târg se numără un volum special de Crăciun din îndrăgita serie Povești din Pădurea Muzicală – Poveste muzicală de Crăciun, de Cristina Andone, care cuprinde „Uvertura fulgilor curioși”, „Când vine Moșul?” și „Dimineața de Crăciun”.

Brigitte Weninger și Eve Tharlet, autoarele seriei Aventurile iepurașului Matei, le fac copiilor un minunat cadou: o colecție de povești de iarnă menite să transforme așteptarea nopții magice într-o tradiție pentru întreaga familie: cu 24 de Povești de citit înainte de Crăciun.

Unul dintre cei mai importanți și iubiți scriitori de cărți pentru copii, Michael Morpurgo, revine la Nemi cu romanul Un vultur în zăpadă, câștigător al Childrens book award 2017 și inspirat din povestea adevărată a unui om care ar fi putut să împiedice izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. O poveste despre curaj, aventură și istorie.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Recomandare: 10 cărți de cumpărat de Black Friday

Spargi pușculița sau ascunzi portofelul? Nu ai foarte mult timp la dispoziție pentru a lua o decizie: Black Friday is here! Echipa Cartepedia ți-a pregătit o selectie de titluri sub sloganul Black Friday peste așteptări, pentru cititori, mii de romane ce abia așteaptă să fie adăugate în coșul de cumpărături, urmând să primească un loc special în biblioteca ta secretă și să fie citite, devorate și ...[Read More]

Ne vedem în Monaco!, de Hazel Gaynor și Heather Webb

Editura Corint a pregătit o surpriză pasionaților de lectură: o nouă colecție intitulată Leda Bazaar, care debutează cu recomandarea lui Reese Witherspoon pentru Clubul de Carte Hello Sunshine, Ultima doamnă Parrish de Liv Constantine și continuă cu titlurile Ne vedem în Monaco! de Hazel Gaynor și Heather Webb (martie). Având drept decor povestea de dragoste surprinzătoare și nunta legendară din a...[Read More]

Volumul „Protozelul trăsnit” se lansează la Gaudeamus printr-un spectacol de magie!

HOCUS, POCUS, PROTOZELUS! Sâmbătă, 25 noiembrie, începând cu ora 11:00, la standul ALL din cadrul Târgului de Carte GAUDEAMUS va avea loc un spectacol de magie verde inspirat de basmul contemporan PROTOZELUL TRĂSNIT, de Daniel Eberhat. Evenimentul facebook este disponibil aici, vă invităm să vă înscrieți. Invitatul special este Magicianul Valentino! Toți copiii vor primi supercadouri de la PARTYCE...[Read More]

Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell

Pregătiți pentru prima aventură alături de Simon & Baz? Nu renunța, Simon, de Rainbow Rowell, a apărut la Editura YoungArt. Traducere și note de Ioana Filat. Simon Snow și Basilton Grimm-Pitch sunt colegi de cameră încă din primul lor an la Watford. Dar doar pentru că n-au de ales, din moment ce sunt dușmani juruiți și cel mai probabil unul dintre ei va sfârși ucis de mâna celuilalt. Norocul l...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader