Fragment în avanpremieră: Fata cu inimă de dragon, de Stephanie Burgis

Sunt foarte mulţi autori care îşi torturează cititorii, însă niciunul nu o poate întrece pe Stephanie Burgis: este diabolică. Îţi promite o aventură de neuitat, cu dragoni, vrăjitori, puţină magie şi umor spumos, savurat cu nostalgie şi melancolie, dar nu te avertizează de pericolul care te pândeşte după fiecare pagină: o poftă nebună de dulce, de ciocolată.

După Dragonul cu Inima de Ciocolată, unde Aventurine ne-a fermecat cu temperamentul ei vulcanic și cu dragostea pentru ciocolată, e rândul prietenei ei să ne cucerească în Fata cu inimă de dragon.

Știm cu toții că descurcăreața Silke se pricepe de minune să se folosească de cuvinte atunci când trebuie iasă din încurcături. Numai că, în titlul doi din seria semnată de Stephanie Burgis, Silke este băgată în încurcături până peste cap.

Are o singură șansă să-și salveze părinții din mâinile zânelor care îi țin captivi. O singură șansă să găsească în sfârșit un loc pe care să-l numească „acasă”.

Dar dacă exact cuvintele la care se pricepe atât de bine o vor părăsi când contează mai mult?


Fragment

Era destul de dificil să promovezi o ciocolaterie al cărei maestru refuza să iasă din bucătărie pentru a întreține clienții – Marina nu avea să învețe nicicând să fie politicoasă cu persoanele importante –, dar cu încăpățânarea lui Aventurine și cu priceperea mea de a spune povești, reușisem în cele din urmă să depășim acel obstacol. Aventurine intrase în grațiile regelui, iar eu spusesem lumii întreaga poveste printr-o serie de fițuici geniale, distribuite în oraș pentru a atrage clienți noi în fiecare zi. Însă nici măcar eu nu puteam găsi o cale prin care să transform povestea noastră în una cu final fericit dacă ucenica Inimii de Ciocolată se înfuria atât de rău încât ajungea să scoată flăcări pe nas în public, așa, din întâmplare. Asta era problema când cea mai bună prietenă a ta se născuse dragon, dar fusese preschimbată în om de un vrăjitor pribeag al mâncării, care o fermecase cu magia lui. Transformarea ei a fost benefică pentru toți de vreme ce familia ei masivă și solzoasă a negociat o alianță cu puternica noastră prințesă moștenitoare – prima alianță om-dragon din întreaga istorie –, iar Aventurine și-a găsit în Inima de Ciocolată noul cămin. Cu toate acestea, chiar dacă scrisesem nenumărate fițuici despre acea victorie, în minte mi-a încolțit o teamă supărătoare. Acum că Aventurine aflase cum să-și folosească puterile recent descoperite pentru a se transforma în dragon oricând dorea, eram în așteptarea momentului în care avea să-și piardă controlul asupra acestui truc – pentru că oricine crease expresia „temperament de oțel” o făcuse cu gândul la dragoni. Dacă își pierdea controlul, eu trebuia să fiu de față – și asta nu doar de dragul lui Aventurine.

Cea mai puternică persoană din Drachenburg a pășit înăuntru. Fusta ei lungă, din mătase de culoarea levănțicii, foșnea peste dușumeaua prăfuită, la doi pași de mâinile mele întinse. Părul negru și lung era pieptănat foarte elegant și îi încadra fața cu tenul ușor măsliniu, lăsând câteva bucle să-i cadă în jurul gâtului. În ochii negri se oglindeau o minte ascuțită și periculoasă… și o expresie de amuzament care m-a făcut să iau foc. Prințesa moștenitoare a început să râdă când s-a uitat în jos la mine, cum stăteam în patru labe în fața ei.

— Nu e nevoie să îngenunchezi, a zis ea sec. Te numești Silke, nu-i așa? Tremurul de panică pe care îl simțeam în piept s-a mai domolit. Totul s-a liniștit în mine când m-am văzut dintr-odată prin ochii ei.

Nu aveam să las acest moment jalnic să pună capăt poveștii mele. Nici măcar dacă ar fi presupus execuția mea. Niciodată. Am tras aer în piept, m-am ridicat de pe podea și am afișat un zâmbet larg, încrezător. Mi-am scuturat praful de pe frac cu două mișcări precise și am făcut o plecăciune sofisticată.

— Înălțimea Voastră.

Mi-am înclinat capul din nou și i-am zâmbit, uitân-du-mă direct în ochii ei.

—  Să presupun că aveți nevoie de ajutorul meu?

***

— Auuu!

Argintărie, diamante, rubine și multe altele s-au revărsat din tavanul pictat, într-o cascadă strălucitoare de coliere, lănțișoare, brățări, inele și coronițe.

— Este o minune! a icnit Lena lângă mine. Cum…?

— Cui îi pasă cum? a întrebat Anja, întinzându-se. Prindeți-le, nu vă mai minunați atât!

Era o bogăție dincolo de orice imaginație, o comoară de bijuterii și de pietre prețioase cum numai dragoni-lor le era dat să vadă şi care acum se revărsa în jurul nostru. După ce a trecut primul șoc, nobilimea cea mai de soi din Drachenburg s-a transformat într-o gloată de copii indisciplinați, care săreau şi se împingeau unii pe ceilalți ca să prindă cele mai strălucitoare și mai sclipitoare obiecte.

Era copleșitor. Era haos. Și-n mijlocul tuturor, mi s-a părut că observ cu coada ochiului pe cineva tre-când. Sau mai bine zis ceva ca o pată roșiatică, care plutea pe podea. Înainte să clipesc ca să văd mai bine, un nobil de vârstă mijlocie s-a strecurat între mine și…ce-o-fi-fost, ca să pună mâna pe un colier cu rubine. Lena și Anja, care se aflau lângă mine, chicoteau fără oprire și se roteau în cercuri haotice, adunând tot ce puteau. Ulrike avea ochii mijiți și prindea bijuterie după bijuterie, cu o precizie de invidiat. Dar Sofia stătea încremenită, cu mâinile în șold, și urmărea totul cu o expresie greu de descifrat.

Chiar și cea mai mică dintre acele brățări ne-ar fi putut asigura mie și lui Dieter hrana și lemnele de foc câteva luni. Dacă aș prinde 15 sau 20…

Un colier de argint, bătut cu safire, mi-a aterizat pe umăr. M-am tras înapoi și m-am scuturat, ca și când ar fi fost vorba despre un șarpe veninos.

Nu îmi doream niciun cadou strălucitor din partea zânelor. Trei sfere aurii, care radiau o lumină ciudat de strălucitoare, au intrat pe ușile care se deschideau încet și au zburat prin aer la  cinci pași în fața lor, după care au început să se rotească și să sară pe loc.

A trebuit să-mi strâng maxilarul cu putere ca să-mi opresc dinții din clănțănit. Mi-am dorit să văd creatu-rile care îmi furaseră părinții? Ei bine, iată-le. Fix așa cum mi le aminteam.

Am simțit cum mi se zbate un țipăt în piept, dar mi-am lipit strâns buzele și am înghițit în sec cu o hotărâ-re de fier. Nu aveam să-i las să câștige.

Cum de-mi puteam aminti aceste coșmaruri aurii mai bine decât îmi aminteam de părinții mei?

Zeci de alte lumini le-au urmat pe primele trei prin spațiul liber dintre uși, după care s-au adunat laolaltă, rotindu-se și schimbându-și forma.

Sunete de uimire au răsunat în întreaga sală. Mi-am amintit că am mai simțit cândva o asemenea uimire. În acea noapte, în întunericul din pădurea Elfenwald, când râdeam și tânjeam după luminile drăguțe și atrăgătoare, chiar dacă vocile adulților din jur deveneau din ce în ce mai furioase și mai înspăimântate, până când…

Am strâns din dinți și mi-am luat privirea de la ei. Am strâns atât de tare minunata rochie scumpă între degete, că aproape am mototolit-o.

Nu aveam să las să se vadă nicio urmă de teamă. Nu aveam să fac asta.

Dincolo de lumini, prin deschizătura dintre uși care se făcea tot mai mare, am văzut o întunecime verde-închis în locul unei camere largi, aerisită și plină de strălucire.

Cunoșteam pe de rost acea întunecime, la fel cum știam copacii care fremătau odată cu ea, chiar dacă trecuseră șase ani de când îi văzusem ultima oară.

Nu puteam respira.

O melodie cântată la flaut se auzea la distanță. Luminile aurii au înaintat într-un fel de nor care părea să danseze și care se apropia și se depărta de mulțimea de curteni, după care au dispărut.

Ușile masive s-au deschis cu o bufnitură care i-a făcut pe valeții bine făcuți ai palatului să se dezechilibreze.

Lumina strălucitoare care venea prin ușa deschisă m-a orbit. Am simțit ceva care m-a atins pe ceafă. Am sărit, m-am întors și am ridicat mâinile ca să mă protejez.

— Auuu!

Argintărie, diamante, rubine și multe altele s-au re-vărsat din tavanul pictat, într-o cascadă strălucitoare de coliere, lănțișoare, brățări, inele și coronițe.

— Este o minune! a icnit Lena lângă mine. Cum…?

— Cui îi pasă cum? a întrebat Anja, întinzându-se. Prindeți-le, nu vă mai minunați atât!

Era o bogăție dincolo de orice imaginație, o comoară de bijuterii și de pietre prețioase cum numai dragoni-lor le era dat să vadă şi care acum se revărsa în jurul nostru. După ce a trecut primul șoc, nobilimea cea mai de soi din Drachenburg s-a transformat într-o gloată de copii indisciplinați, care săreau şi se împingeau unii pe ceilalți ca să prindă cele mai strălucitoare și mai sclipitoare obiecte.

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Luna ucigașă (Vise întunecate #1) · N. K. Jemisin – „Știai că scrierea poveștilor le ucide?”

„Știai că scrierea poveștilor le ucide?” După câteva minute risipite în neant, timp în care am admirat coperta și am zâmbit la scurta notă a autorului, m-am desprins cu ușurință de realitate și de lumea înconjurătoare pentru a păși pe străzile din cetatea Gujaareh, unde am fost prinsă într-un vis mult prea frumos și tulburător pentru a-i dori sau grăbi sfârșitul. Nu este un secret că iubesc cărțil...[Read More]

În călătorie. Andrea Tornielli într-un interviu cu Papa Francisc

„Nu pot să mă deplasez cu mașini blindate. Un episcop este un pastor, un părinte. Din acest motiv am spus, încă de la început, că voi călători numai dacă îmi va fi întotdeauna posibil contactul cu persoanele.“ – Francisc Un extraordinar jurnal, de la fața locului, de-a lungul miilor de drumuri ale speranței noastre. După ce l-a intervievat pe Papa Francisc pentru cartea Numele lui Dumnezeu este Mi...[Read More]

Magonia (Magonia #1) · Maria Dahvana Headley

„- Aza Ray, spune el. Tu nu ai orori pentru mine.” Iubesc Bookfest-ul. Zeci de edituri, mii de cărți, sute de promisiuni și de tentații, aventuri și capcane pe meleaguri fantastice, personaje extraordinare, de care te atașezi și cu care abia aștepți să te reîntâlnești, lansări și autografe, prieteni vechi și noi, totul culminându-se cu acea oboseală sfâșietoare, aproape benefică, îndrăznesc să o n...[Read More]

Ubik · Philip K. Dick

Philip K. Dick este o legendă! Cel puțin așa mă anunță ediția mea din 2006 a culegerii de povestiri Furnica Electrică. Și, deși nu m-am delectat cu prea multe romane sau povestiri de ale sale (dacă poți defini citirea unei opere marca Philip K. Dick ca fiind o delectare), pe mine m-a convins poate prea ușor. Teme SF cât se poate de arhifolosite, și, totuși, poveștile lui K. Dick aduc ceva nou. O n...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader