Mary, regina Scoției (2019) · Două regine. O coroană. Și o execuție.

Cronici Filme
7.5

Bun

Mary, regina Scoției (2019) · Două regine. O coroană. Și o execuție.
Mary, regina Scoției (2019) · Două regine. O coroană. Și o execuție.

Mary, regina Scoției explorează tumultuoasa viață a charismaticei Mary Stuart, regina Scoției.

Regină a Franței la 16 ani, și văduvă la 18 ani, Mary desfide presiunea curții de a se recăsători. În schimb, ea se întoarce în Scoția natală pentru a-și revendica tronul care I se cuvenea de drept. Dar Scoția și Anglia se află ambele sub controlul puternicei Elisabeta I. Fiecare tânără regină o prețuiește pe cealaltă cu o fascinație amestecată cu teamă. Rivale la putere, dar și în dragoste, într-o lume patriarhală, cele două trebuie să decidă cum să joace cartea căsătoriei în așa fel încât să-și păstreze și independența.

Premiera în România: 25. 01. 2019

Gen film:, , An lansare film:Regizori:Actori:, , Distribuitori:

Două regine. Două dinastii. O coroană. Și o execuție. Reginele nu au familie, prieteni și aliați. Au responsabilități, supuși și obligații. Moștenirea poate să fie atât un păcat, cât și un blestem, mai ales dacă devii regina Scoției la șapte zile de la naștere. Ești slăbită, dar protejată de cei care au rămas devotați familiei, trăiești treisprezece ani la curtea franceză, unde devii soția regelui Francisc al II-lea, apoi te întorci „acasă”, unde toate deciziile îți sunt puse la îndoială, iar religia (ta) reprezintă cel mai mare dezavantaj. Viața lui Mary, regina Scoției, este învăluită în tragedii și controverse, așa cum dezvăluie și John Guy în volumul Queen of Scots: The True Life of Mary Stuart, materialul-sursă pentru un nou debut cinematografic (Josie Rourke).

Este puțin spus că am așteptat cu foarte multă nerăbdare filmul. Inițial, am încercat să evit trailerele și să nu mă entuziasmez prea mult, însă, cum întotdeauna am fost interesată de Dinastia Tudorilor și de Dinastia Stuart, cu o predilecție aparte pentru anumiți reprezentanți ai celor două case (Henric al VIII-lea și Mary, regina Scoției), am ales să ignor gurile rele ce vorbeau de „eșec” și să am încredere în Saoirse Ronan și Margot Robbie.

Fiecare film, respectiv serial biografic/istoric, se îndepărtează puțin de adevăr. Uneori, chiar puțin mai mult. Ficțiunea istorică atrage un public mai diversificat, iar cel mai bun exemplu este serialul Reign, care a rezistat (cu greu) patru sezoane pe CW. Adelaide Kane a fost excepțională în rolul lui Mary, regina Scoției. Dacă treci peste primele 15-17 episoade, când este eliminat triunghiul amoros, iar drama adolescentină devine insesizabilă, o să descoperi un serial bun, cu potențial irosit și un scenariu incomplet. Nu am de gând să vorbesc despre Reign, însă îi înțeleg pe cei care nu au acceptat-o pe Saoirse Ronan în rolul lui Mary și sunt sceptici să o cunoască pe „noua” regină. Da, vă înțeleg nemulțumirea, dar ar fi păcat să nu-i oferiți o șansă și să vedeți o altă latură a fiicei lui Iacob al V-lea al Scoției.

În alte producții cinematografice, Mary întotdeauna ne-a fost prezentată drept o tânără inocentă și cuminte, extraordinar de precaută și de înțelegătoare. Saoirse Ronan renunță la acea „puritate” mascată și alege o abordare diferită, o regină mai rebelă și îndrăzneață, cutezătoare și foarte curajoasă. Chiar dacă s-a întors în Scoția abia la 18 ani, după moartea lui Francisc al II-lea, și a avut puțină experiență directă în ceea ce privește abordarea, respectiv rezolvarea numeroaselor conflicte dintre facțiunile catolice și protestante din Scoția, Mary reușește să îi pună la punct fără mari probleme pe cei 16 bărbați din consiliul ei privat, încrezătoare în forțele ei și în puterea oferită de coroană.

În contrast cu vârsta, sexul este considerat o slăbiciune. Consilierii și majoritatea nobililor protestanți nu își doresc la conducere o regină catolică și imatură, care acceptă cu dificultate o părere diferită și se încăpățânează să vorbească în franceză, de parcă a uitat lecțiile de bune maniere.

Mary, regina Scoției, este vulcanică și imprevizibilă. Un butoi cu pulbere. O amenințare ce trebuie să fie controlată sau îndepărtată. M-a impresionat setea ei pentru libertate, dorința de a-și păstra independența, indiferent cine urma să îi fie alături și să accepte rolul de prinț consort, niciodată cel de rege, cu atât mai puțin cel de stăpân. Saoirse Ronan fură lumina reflectoarelor și o menține fără probleme, așa cum era de așteptat, în timp ce Margot Robbie rămâne prizoniera umbrelor și nu are forța/dorința necesară pentru a-și înfrunta adversara.

Elizabeth (regina Elisabeta I a Angliei, fiica lui Henric al VIII-lea și a lui Anne Boleyn) se simte amenințată de Mary. Dacă la început trăiești cu iluzia că tronul reprezintă singurul premiu pus în jocul reginelor, întâlnirea dintre cele două (fictivă, pentru că ele niciodată nu s-au întâlnit) evocă numeroase sentimente și suferințe, multe având drept sursă urmările bolii (variolă) pe chipul și în sufletul lui Elizabeth.

Mary este tânără și frumoasă, o luptătoare și o supraviețuitoare. Refuză să fie întemnițată și învinsă, să își cedeze coroana și să accepte sfaturile primite de la nobilii protestanți. Pe Elizabeth o vedem mereu speriată și nesigură, lipsită de inițiativă și curaj. Nu am fost de acord cu această imagine, cu atât mai mult când ea suferă doar schimbări minore, ușor de ignorat. E dureros să o vezi pe Elizabeth cum se lasă manipulată de propriii consilieri, cum abia ripostează și evită să le răspundă la provocări, cum citește cu neliniște fiecare scrisoare de la Mary.

Îi admiră și îi invidiază în egală măsură temperamentul, inteligența și patriotismul. Vrea să fie ca ea, o dorință ce devine aproape palpabilă când o numește „soră”. Însă nu este. Și niciodată nu o să fie. Nici mamă, nici măcar soție, decizii ce au etichetat-o în ochii membrilor Guvernului drept o regină iresponsabilă.

Chiar dacă Henric al VIII-lea a exclus în ultimul său testament Dinastia Stuart de la succesiunea tronului englez, foarte mulți catolici au considerat-o pe Mary regina de drept a Angliei. Poate că Elizabeth și Mary ar fi ajuns la un consens acceptat de ambele țări dacă nu ar fi fost prinse într-o rețea de comploturi, intrigi politice, uneltiri, conspirații și reforme religioase, toate fiind conduse sau declanșate de consilieri, care le-au împiedicat să formeze o alianță și să se susțină reciproc, obsedați de apartenența religioasă a reginelor în loc să fie preocupați de viitorul Angliei și al Scoției.

Numeroase personalități istorice au parte de o abordare diferită în Mary, regina Scoției. David Rizzio (Ismael Cruz Cordova) nu a fost doar un muzician italian și un prieten de nădejde pentru Mary. A fost secretarul ei. Nu m-am așteptat să fie atât de superficial și delăsător, un om al petrecerilor și al păcatelor. Legătura lui cu Mary a fost specială, iar celebra seară (9 martie 1566) a avut consecințe dezastruoase pentru regina Scoției. Dacă tot am pomenit de această scenă, cu mare regret afirm că nu a avut impactul dorit. Saoirse Ronan trebuia să mă facă să plâng și să urlu, să fiu revoltată și dezgustată de trădarea nobililor. În schimb, am fost dezamăgită de ea și de coloana sonoră, care trebuia să explodeze și să îi înspăimânte pe toți din sală.

Dacă nu știai, după scriitorul Eric Frattini, Rizzio a fost spionul Papei, infiltrat la curtea lui Mary pentru a combate reforma anglicană. „Gurile rele” spun că i-a fost și amant. Cine știe? Adevărul este undeva la mijloc.

În ceea ce îl privește pe James Hepburn, Lord Bothwell, dacă ți-a plăcut de Kevin McKidd (da, Owen din Grey’s Anatomy) în Gunpowder, Treason & Plot sau de Adam Croasdell în Reign, pregătește-te pentru o lecție crudă de istorie și pentru un alt personaj ușor de detestat, alături de Henry Darnley, interpretat cu efort minim din partea lui Jack Lowden. A încercat să fie c(h)arismatic și seducător, să ne vrăjească prin zâmbete seducătoare și priviri pe furiș, însă aproape că îmi venea să îmi acopăr ochii când flirta sau încerca să fie misterios.

Am fost plăcut surprinsă de antiteza dintre cele două curți regale, vizibilă și la nivel cromatic. Atmosfera este minunat redată, de la decor și machiaje, până la costume și coloană sonoră. Dacă la curtea engleză totul este viu colorat și în continuă schimbare, în Scoția ne pierdem pe holuri goale și prăfuite, aproape lipsite de mobilă, cercetăm săli slab luminate și ne bucurăm de frumusețea naturii, de pajiști verzi și păduri sălbatice.

Tenta erotică nu a fost necesară, însă, cum în Mary, regina Scoției sunt reliefate și subiecte tabu pentru perioada respectivă, bisexualitate și sodomie, scenele nu reprezintă o greșeală sau un motiv de a critica viziunea lui Josie Rourke. Consideră-le o formă de libertate și de transparență, față de alte producții când astfel de detalii sunt cenzurate sau ascunse de umbre și luminozitate scăzută.

Lupta dintre Saoirse Ronan și Margot Robbie este câștigată din primele minute de Ronan, însă asta nu te va împiedica să urmărești luptele dintre protestanți și catolici, să participi (indirect) la numeroase conspirații și uneltiri, să îl apreciezi pe David Tennant în rolul lui John Knox și să aștepți cu regret deznodământul și o întâlnire misterioasă, ce niciodată nu a avut loc.

P.S.: Este interesant cum, cu excepția lui Elizabeth, restul personajelor nu prea îmbătrânesc. De asemenea, știai că pe Mary Fleming, prietena din copilărie a lui Mary, o interpretează Maria Drăguș?

7.5

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader