Pasagera · Alexandra Bracken · „Veșnicia nu-i acum. Veșnicia nu-i nici măcar mâine.”

Întotdeauna mi-am dorit să călătoresc în timp. Să vizitez Florența alături de Leonardo da Vinci, protejată de sigiliul familiei Medici. Să o eliberez pe Anne Boleyn din Turnul Londrei, conștientă de consecințe, de furia unui rege nemilos și crud, obișnuit să obțină tot ce își dorește. Să-l conving pe Filip al IV-lea cel Frumos să-i cruțe pe templieri și să-l salvez pe Jacques de Molay, distrugând astfel mitul „Vineri 13”. Poate că Alexandra Bracken va încerca să mă oprească și să mă avertizeze, dar eu nu sunt Etta Spencer, Pasagera ei de sacrificiu.

Nu am citit seria Minți primejdioase (disponibilă pe Libris.ro) și probabil o voi evita în continuare; nu am primit niciun feedback bun de la persoane de încredere, iar distopiile care asimilează toate clișeele posibile rămân, deocamdată, ascunse în bibliotecă. Până voi avea dispoziția necesară pentru ceva light, acel fun-read de weekend, mă lupt cu Viralii lui Justin Cronin în Cei doisprezece și mă pregătesc de o reîntâlnire cu Prințul spinilor, în timp ce Fredrik Backman mă torturează fără milă în Us Against You (citesc un capitol pe zi, dar durerea crește exponențial).

Am fost fermecată de coperta originală pentru Pasagera și de muzicalitatea fluctuantă a stilului lui Bracken, de „simfonia” înșelătoare a pasajelor și de ghicitorile răspândite în timp și spațiu, singurele indicii care mă îndrumau spre Astrolab, „jokerul” călătorilor. Ești derutat(ă) și ai multe întrebări? Voi crea puțină lumină și voi lăsa umbrele să vorbească în locul meu, dar răspunsurile le vei primi abia în al doilea volum, unde explicațiile vor avea sens și nu vor mai reprezenta doar o perdea de fum, așa cum se întâmplă cu primul roman din serie.

Sunt obișnuită cu astfel de trucuri, cu autori zgârciți și/sau misterioși, încântați de capcanele pregătite în ultimele capitole: cliffhangers cu „o durată” de două paragrafe și dezvăluiri șocante păstrate pentru replica finală, cea care te îndrumă la începutul romanului, prilej cu care recunoști, cu mânie sau tristețe, că rezolvarea s-a aflat întotdeauna acolo, la îndemână. Alexandra Bracken își păstrează avantajele și așii pentru Wayfarer, iar tu rămâi puțin dezamăgit de notele care încheie aria: simți o ruptură în timp și auzi un râset malefic. Trădarea a fost întotdeauna la vedere și nu te-a impresionat, însă o altă enigmă îți cere atenția și vrea să fie elucidată: poți să îi ierți pe cei pe care-i iubești dacă au mâinile pătate de sânge?

„Vreau să știu. Vreau să caut. Vreau să găsesc.”

Haosul îmi controlează gândurile și literele alunecă nestingherite pe tastatură. Sunt atât de multe de spus, dar eu mă aflu în mijlocul Oceanului Atlantic, în 1776, și sunt înconjurată de pirați, praf de pușcă și soldați capturați. Observ steagul sfâșiat pe punte și mă înec din pricina fumului, apoi sunt înghițită de valuri și plâng pentru cei răpuși sau pierduți în timp.

Oh, simt că articolul nu are niciun sens pentru tine. Vinovată este autoarea, pentru că știe să scrie o poveste captivantă. Am simțit arșița deșertului și am supraviețuit pe o corabie de pirați (legali). Am trăit în junglă, m-am ferit de șerpi și m-am ascuns într-o gură de metrou în timpului celui de-Al Doilea Război Mondial. Am dansat în timpul unui bombardament și am descoperit, oare pentru a câta oară, că regulile au fost create doar ca să fie încălcate de cine deține mai multă putere. Sau de cine are Astrolabul, artefactul magic pentru care toți Ghimpii, pasagerii și călătorii simt nevoia să îi urmărească pe Etta și pe Nicholas din pasaj în pasaj.

 „Își va controla sentimentele. Va duce acest aranjament la bun sfârșit. Și va încheia acest capitol, o dată pentru totdeauna.”

La prima vedere, Pasagera pare varianta Young Adult pentru Outlander: călători(i) în timp, star-crossed lovers, teama unui paradox, aventuri în epoci diferite, conspirații, uneltiri și nevoia să îți dai ochii peste cap pentru că protagoniștii nu știu întotdeauna să se comporte sau să vorbească adecvat timpului în care se află. Am trecut peste imperfecțiuni și am ignorat o parte din plot holes pentru Etta Spencer și Nicholas Carter, pentru legătura dintre ei și cuvintele Ettei, un ecou ce refuză să îmi părăsească mintea și mă apropie de o limită pe care mă tem să o încalc: Veșnicia nu-i acum. Veșnicia nu-i nici măcar mâine.

Să presupunem că poți să călătorești în timp și să fugi de cei care vor să te prindă și să îți folosească puterile pentru a rescrie trecutul în favoarea lor. Să presupunem că reușești să-ți păcălești dușmanii și toate secolele sunt la dispoziția ta: ai rezista tentației să îți pui amprenta asupra timpului? Poți împiedica izbucnirea unui război și să salvezi zeci de milioane de vieți. Poți să-i ucizi sau să-i întemnițezi pe cei care vor condamna lumea la foamete, sărăcie și distrugere. Poți să protejezi viitorul omenirii și să-i asiguri existența, dar dacă o faptă bună este oglindită, la rândul ei, de una rea? Poate că nu o vezi în primă instanță și refuzi să auzi semnalul de alarmă, însă așa cum tu te lupți cu soarta și refuzi să-ți explici deciziile (egoiste, la un anumit nivel), așa ar putea acționa și alt călător, la doar câteva secunde distanță de tine, pentru „binele” său, pentru „binele” lumii pe care el/ea o consideră ideală.

„Trecutul mă urmărește în fiecare zi, în fiecare secundă și pare că nu pot scăpa de el.”

Sursă: richrdganscy (tumblr)

Bracken nu te obligă să pui în balanță „binele” și „răul”, ci „trecutul” și „viitorul”. Prezentul este singurul asupra căruia deții controlul. Îi cunoști limitele și sunt ușor de înlăturat. Dacă iei în considerare miliardele de vieți pe care le afectezi, chiar și fără ajutorul Astrolabului, te oprești la o singură întrebare, una ce te împinge în fața oglinzii și te încurajează să te privești în ochi, fără posibilitatea să îți ascunzi minciunile și adevăratele intenții: Care este prețul tău?

„… tot ce voia era să simtă luminile scenei încălzindu-i pielea. Să elibereze focul pe care îl simțea pâlpâind în cutia toracică. Să-și folosească toată puterea și arcușul, să cânte la vioară până se transforma în cenușă și lăsa lumea în urmă, arzând mocnit.”

Pasajele sunt crevase naturale. Fisuri răspândite prin lume. Rupturi ale timpului prin care poți să călătorești în epoci diferite. Ele vorbesc despre libertate și descoperire, oportunități nebănuite și șansa de a recupera ce a fost deja pierdut. O amintire. Un obiect. O persoană.

Etta Spencer, o tânără și talentată violonistă, este împinsă într-un pasaj și șantajată să găsească Astrolabul. Învață repede regulile călătoriilor în timp, chiar dacă nu este obișnuită să viziteze mai multe secole în decurs de câteva zile. Nu știe cum să se îmbrace, să vorbească sau să procedeze. Este înlănțuită de emoții străine, de teama unei pierderi inevitabile și de flacăra unei pasiuni ce aproape că îi pârjolește inima când Nicholas Carter capătă suficient curaj cât să o privească și să-i devină partener și aliat.

„- Uit de mine când sunt în preajma ta. Uit regulile.”

Sursă: nikslantsov (tumblr)

Când aud de triunghiuri amoroase și instalove, îmi dau ochii peste cap și mă pregătesc pentru dramă inutilă și exagerată; dar îmi vin și foarte multe excepții în minte, Pasagera fiind una dintre ele. Am fost scutită de un triunghi amoros (tobe pe fundal), iar instalove-ul a fost… bun. Credibil, intens și un dar neprețuit pentru cititorii romantici (nu mă regăsesc printre ei, însă Etta și Nicholas sunt adorabili și te vor câștiga repede de partea lor).

Față de alte eroine, Etta are o viziune de ansamblu. Își pune în balanță abilitățile, defectele și cunoștințele, le mută repede de pe un taler pe celălalt, profitând de cele câteva secunde prețioase când este atins echilibrul pentru a lua o decizie ce reprezintă diferența dintre viață și moarte. Este atentă la detalii, însă își pierde repede concentrarea, o reacție perfect normală pentru o fată de șaptesprezece ani care a călătorit aproape trei secole în trecut după ce și-a văzut un prieten drag murind.

Prinsă între conspirații și uneltiri, Etta nu știe în cine să aibă încredere și cât de multe să le împărtășească posibililor aliați. Este o protagonistă sufletistă, ce nu se sfiește să-și ajute dușmanul. Este o supraviețuitoare și o luptătoare, o fiică devotată și o prietenă de nădejde.

Secolele îi despart, plus o familie atotputernică, un lider nemilos și un grup rebel ce s-ar putea să distrugă lumea, însă Nicholas Carter știe că inima lui va bate doar pentru Etta Spencer din momentul în care privirile li se întâlnesc. Încearcă să-și ascundă sentimentele și să păstreze distanța, să ignore felul în care Etta se sprijină de el și îi caută prezența în mulțime. Dar nu poate. Umbrele și greșelile trecutului îl țin captiv. Lanțurile i-au sfâșiat carnea și i-au distrus sufletul. Povara morții îi apasă umerii, chiar dacă vina nu îi aparține.

„- Câteodată, domnișoară Spencer, mă simt absolut învins de dumneata.”

Sursă: nikslantsov (tumblr)

În plus, Nicholas Carter a trăit într-un secol în care culoarea pielii îți alege viitorul. Oamenii îl ocolesc, de parcă este bolnav sau periculos. Îl resping, îl evită sau îl domină printr-o ierarhie greșită, aleasă de cei „puri”, cu pielea albă ca laptele. Etta cunoaște ororile rasismului, dar acum are oportunitatea să le trăiască. Și o înfioară. Nu înțelege cum un tânăr atât de politicos, curajos și inteligent ar putea să aibă parte de o soartă atât de crudă. Știe că Nicholas este un spirit liber, un aventurier și un călător experimentat, însă cicatricele de pe trup spun o altă poveste. O poveste despre un băiat care nu a putut să își salveze mama, despre o corabie cu pirați și jafuri ce i-au marcat copilăria, transformându-l într-o legendă și un adversar de temut.

 „Melodia inimii sale nu avea nume, era alertă și ușoară. Era ca o melodie în valuri, cobora când el expira și urca atunci când trăgea aer în piept. Era ca picăturile de ploaie care alunecă pe sticlă, ca ceața care se răspândește pe luciul unei ape. Ca scârțâitul unui vas. Ca secretele șoptite de vânt și ca viața nevăzută de dedesubt.

Ca flacăra unei ultime lumânări.”

Pasagera este o poartă spre trecut și o comparație între culturi diferite. Alături de Nicholas și Etta, pregătește-te să supraviețuiești celui de-Al Doilea Război Mondial și să te rătăcești în inima deșertului, să trăiești alături de un grup neconvențional de pirați și să riști viitorul omenirii pentru șansa de a-i salva pe cei pe care îi iubești. Între călătorii în timp, secrete, trădări și Ghimpi, Alexandra Bracken ne oferă și o poveste fermecătoare de dragoste, între o violonistă talentată și un aventurier cu un trecut misterios.