Studiu despre magie, de Maria V. Snyder (fragment)

Studiu despre magie, de Maria V. Snyder, continuarea romanului Studiu despre otravă și al doilea volum al Cronicilor din Ixia, apare la finalul lunii ianuarie în colecția Leda Edge. Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL.

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

 


 

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Andreea Micu, asociat al cramei AVINCIS, a lansat prima carte pentru copii – „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”

Andreea Micu, avocată, mamă a doi băieți și asociat al cramei AVINCIS, a lansat pe 25 octombrie volumul „Lunus Plinus și Andrei în Țara lui Faci ce Vrei”. Povestea ce se adresează  copiilor cu vârste între 3 și 10 ani, reprezintă debutul său în literatura pentru copii şi a fost publicată de editura Baroque Books and Arts în condiţii grafice deosebite. Evenimentul de lansare a avut loc la librăria ...[Read More]

Prințul nemilos (Făpturile Văzduhului #1) · Holly Black – „Fie ca moartea să fie singurul tău tovarăş.”

Zânele sunt periculoase şi imprevizibile. Te seduc, te mint şi te corup. Influenţa lor poate să fie toxică şi copleşitoare, o vrajă ţesută doar cu ajutorul unui zâmbet şi a unei priviri iscoditoare. Sunt Făpturile Văzduhului, iar tu eşti prada lor. Un prizonier, un sclav, o marionetă. Cu ochii măriţi de spaimă, simţi cum energia îţi părăseşte trupul, cum dorinţele lor devin ale tale, cum sufletul ...[Read More]

Fragment în avanpremieră: Eliberează-mă, de Tahereh Mafi

Ayayay! Nu aveți idee cât sunt de fericită în acest moment! Luna aceasta, la Leda Edge, apare Eliberează-mă, de Tahereh Mafi, al doilea volum al seriei Atingerea lui Juliette, traducere de Shauki Al-Gareeb (mulțumim că ai salvat seria!!!). Ediția include nuvela lui Adam, Frânge-mă. Juliette a ajuns la Punctul Omega. E un loc pentru oameni asemenea ei – oameni înzestrați – și, de asemenea, sediul o...[Read More]

Mila 2.0 (Mila 2.0 #1) · Debra Driza – „Un sărut, să am o poveste reală.”

„Un sărut, să transform coşmarul într-un basm. Un sărut, să dovedesc că eram normală, odată pentru totdeauna. Un sărut, să am o poveste reală.” Am o problemă cu romanele YA. Le devorez, le recomand, le recitesc şi îmi stresez (uneori) prietenii, însă, de cele mai multe ori, îmi displace personajul principal feminin. Fie că este prea plângăcioasă şi refuză să asculte de sfaturile celor din jur, fie...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader