Visul își alege visătorul · Laini Taylor · Strange the Dreamer #1

Molii, nori, flori, foc și fantome. Copii furați și hoți la scară legendară. O sută de fâșii de întuneric, născute din ură și mânie, nostalgie și tristețe, teamă și speranță. Dorința unei muze, copleșită de coșmaruri. Și visul unui bibliotecar, dependent de povești, basme, legende și mituri, acum un călător însetat de cunoaștere, întemnițat de Laini Taylor în Visul își alege visătorul, un roman scris pentru cititorii cu două inimi, care traversează continente și beau lumina stelelor din râuri fără nume.

Poate magia „să corupă” talentul unei autoare? Să transforme cuvintele în note muzicale? Să ascundă secretele unei lumi în bătaia unei aripi, într-o clipă efemeră, smulsă cu regret din sufletul cititorului, respins asemenea unui străin? Asemenea unui simplu faranji, care a îndurat arșița deșertului, luni de pelerinaj și ghicitori incomplete pentru a găsi Orașul Nevăzut, Plângerea, dispărut pe furiș din inimile și gândurile visătorilor. Și nu numai.

Mi-am pierdut statutul de faranji când am acceptat să-l însoțesc pe Eril-Fane, supranumit și Ucigașul de Zei, într-o misiune imposibilă, care sfidează limita dintre realitate și ficțiune. Mi-am pierdut glasul când am gustat înșelăciunea autoarei, atrasă într-un joc fals de putere, creat pentru amuzamentul unor ființe uitate, meschine, violente și înfricoșător de crude. Mi-am pierdut sufletul când Lazlo Rătăcitul și Sarai s-au întâlnit, uniți prin luminița vrăjitoarei și o serie de întrebări rămase fără răspuns. Și mi-am recunoscut greșeala… când am descoperit standul Epica Publishing House la Bookfest 2019, unde am fost întâmpinată cu promisiuni, idealuri, nerăbdare, curiozitate, îmbrățișări și o provocare.

Am pierdut provocarea după primele capitole. Am încercat să rezist tentației și să înving magia, să mă detașez de Lazlo și să ignor chemarea Orașului Nevăzut, însă mi-am sacrificat fără ezitare sufletul de cititor, mult prea captivată de poveste pentru a pune în balanță consecințele.

„– Biblioteca știe ce face. Când fură un băiat, îi permitem să-l păstreze.”

Oh, cum poate să scrie Laini Taylor! Uită pentru câteva secunde de trilogia Născută din Fum și Os. Uită de sinopsis, de copertă și de simboluri. Uită-ți numele și destinul, chipul și vocea. Și ascultă. Visul își alege visătorul nu este un roman obișnuit. Este o simfonie interzisă, recreată din fum și cenușă, lacrimi și sânge, sacrificii și dorințe. Este o odă închinată cuvântului scris, mult prea frumoasă și înduioșătoare pentru ca eu, o simplă muritoare, să pot sintetiza în câteva paragrafe ce am simțit și trăit alături de personaje.

Autoarea te întâmpină în Marea Bibliotecă din Zosma, lăcașul lui Lazlo Rătăcitul, bibliotecarul care îți va fura inima și îți va cuceri visele. Întotdeauna a fost fascinat de Plângerea, miticul oraș pierdut. Nimeni nu știe de ce legăturile comerciale au fost întrerupte sau de ce locuitorii Plângerii s-au retras în spatele enigmelor. Numele orașului a fost smuls cu brutalitate din univers, înlocuit acum cu o condamnare, o otravă ce pare să aibă efect doar asupra lui Lazlo, sfâșiat de neputința de a-și aminti.

„- Ce este orizontul? întrebă Lazlo, serios. Capătul unui raft cu cărți?”

Cum poate un oraș să își piardă numele? Identitatea? Lazlo știe că Plângerea nu este doar o legendă, o poveste uitată între copertele prăfuite din Marea Bibliotecă. Își petrece anii înconjurat de cărți, manuscrise și papirusuri, chiar și de chitanțe vechi, o comoară neprețuită pentru un cercetător. Caută piesele lipsă din puzzle și reconstituie istoria, imun la lumea înconjurătoare. Nu are prieteni sau alte preocupări. Nu vrea să se îndepărteze de cărți și să renunțe la visul său. Sufletul lui este legat de Plângerea, de misterul pe care toți îl ignoră. Cheia se află în dragostea unui visător pentru necunoscut, în adorația unui cititor pentru cuvântul scris.

Când Eril-Fane, Ucigașul de Zei, ajunge în Zosma, Lazlo primește o șansă nesperată. Visul începe să prindă contur: războinici Tizerkani, spectrali și o pasăre albă. Un simbol. Un avertisment. Și o promisiune. A așteptat toată viață această clipă, însă glasul i-a fost furat și trecutul îi arată o realitate nedreaptă. Nu este un cercetător sau un războinic, un alchimist sau un mecanic. De ce ar avea nevoie Eril-Fane de ajutorul lui pentru a elucida „problema” Plângerii, când tot ce are el de oferit sunt povești și vise îndrăznețe?

„Visele erau precum grădina: puteai ieși din temniță pentru scurtă vreme ca să simți cerul din jurul tău.”

Față de alte serii YA, acțiunea este perfect „temperată” de autoare. Nu te aruncă în focul luptei și nu te obligă să iei parte la înfruntare. Pregătește din timp fiecare scenă, cu grijă, dragoste și pasiune, cu un respect incredibil pentru detalii, împletind armonios toate formele artei pentru a le oferi cititorilor o capodoperă literară-lirică. Stilul este hipnotizant, creat din praf de stele, esență de coșmaruri, promisiuni nemuritoare și iluzii cutremurătoare. Aproape că poți gusta savoarea cuvintelor și perfecțiunea fiecărei fraze.

Niciun cuvânt nu este irosit sau lipsit de semnificație. Povestea are „glas” și cântă în miez de noapte, un timbru sumbru și întunecat, vestitor de fulgere și furtuni. Vocea își pierde din intensitate când tainele își schimbă înfățișarea; surprinzi un licăr de speranță, căptușit de umbre în furouri colorate. Descoperi o grădină pustiită de merinde, de o frumusețe răpitoare, cinci copii prinși într-o închisoare celestă, întemnițați de păcatele părinților, și tăciunii unei dorințe primordiale, greșită în esență, dar atât de dreaptă, în simplitatea ei, încât nu știi pe cine trebuie să sacrifici pentru a regla balansul justiției.

„Așa mergi mai departe. Presari râsete peste părțile întunecate. Cu cât sunt mai întunecate acele părți, cu atât mai mult trebuie să râzi. Cu sfidare, cu abandon, dezlănțuit – cum poți.”

Mă feresc să divulg prea multe informații despre acțiune. Nu vreau să spulber surprizele și să demasc dezvăluirile, să-l împiedic pe Lazlo să îți prezinte lumea care te așteaptă la finalul pelerinajului. E periculoasă și toxică, o sentință veche de secole. E ocrotită de întuneric și de o umbră nemiloasă, o amintire-vie a torturii îndurate de locuitorii Plângerii.

Un mic avertisment: furia te va orbi, iar durerea îți va săgeta ochii. Îți vei dori vărsare de sânge și vei cere răzbunare. O să devii dublu-spion și vei primi informații din ambele tabere, însă alegerea nu îți va aparține. Sfatul meu? Ascultă argumentele tuturor celor implicați și stai departe de terenul de vânătoare. Visul își alege visătorul este o tablă de joc; chiar dacă ai impresia că îți cunoști adversarii, o parte din piese nu și-au dezvăluit încă puterea. Atuurile o să fie folosite când te aștepți cel mai puțin, când întrezărești posibilitatea unui tratat de pace și eliberarea prizonierilor. O perdea de fum? O capcană? Sau șansa îndelung așteptată de oraș pentru a-și recăpăta numele?

,,Ea îl întrebă în șoaptă:

— Mai crezi că sunt… un demon?

— Nu, răspunse el, zâmbind. Cred că ești un basm. Cred că ești deosebită, curajoasă și magică. Și… sper să mă lași să fac parte din povestea ta.”

Oh, Lazlo! De ce ești un mit, un personaj fictiv? Nu am fost pregătită să mă despart de tine. Nu am vrut să îți părăsesc visul, însă am amânat cât am putut de mult lectura. Am inventat scuze pentru a strecura semnul de carte între coperte, aruncând priviri pe furiș la Muse of Nightmares, care mă așteaptă cuminte în bibliotecă. Sunt tentată să o citesc și să închei duologia, dar 1) vreau să îmi prelungesc agonia și 2) aștept să fie tradusă de Iulia Dromereschi, apoi fac un binge-reading (și) în engleză.

Dacă îți faci griji pentru traducere, poți răsufla liniștit(ă). Este impecabilă. Magia nu a fost dispersată; pulsează în inima visătorului și în sufletul muzei. Nici nu îmi pot imagina cât de multă muncă a fost depusă ca să fie păstrată muzicalitatea stilului. Întotdeauna am un gol în stomac când citesc literatură fantasy în română, însă emoțiile și-au pierdut din intensitate de la primul capitol. Există o plăcere inegalabilă, imposibil de descris în cuvinte, când întâlnești o operă fantasy tradusă cu atât de multă minuțiozitate, drag și doza potrivită de încăpățânare.

„Văzuse atât de mulți ochi închiși și atât de multe pleoape care tremurau încărcate de vise, de gene zbătându-se, încât era fascinată de ochii lui deschiși. Vedea, în lumina blândă a soarelui, modelele din irisurile lui. Nu erau de un cenușiu omogen, ci filamente dintr-o sută de nuanțe de gri și de albastru, și păreau reflexii ale luminii pe apă, cu o aureolă subtilă de ambră în jurul pupilelor.”

Revenind la Lazlo: o să-l îndrăgești pentru dragostea nemărginită pentru cărți și „foamea” pentru răspunsuri, pentru bunătatea fără margini și pasiunea pentru frumos și necunoscut. Are un suflet „pur” și te farmecă sinceritatea lui debordantă, astâmpărată doar de o curiozitate nelimitată și de vorbele meșteșugite ale unui poet… pentru că doar un poet ar putea să surprindă tristețea unui oraș și frumusețea Muzei Coșmarurilor.

My lips are sealed: cine este Sarai, Muza Coșmarurilor? Un vis sau o visătoare? Un monstru sau o iluzie? O victimă sau o supraviețuitoare? Mă abțin (cu greu) de la reacții și comentarii, dar trebuie să fac o confesiune: i-am înțeles durerea și nevoia de a depăși limitele. Are dreptul să călătorească și să trăiască în afara gratiilor, să iubească și să se îndrăgostească, să își spună povestea și să își elibereze suferința. Există prea multă durere în cele două inimi. Prea multe regrete. Prea multe lanțuri și pedepse.

„Pe tărâmul realității, era doar o fată care se ascundea, dar în mintea inconștientă era atotputernică: vrăjitoare și povestitoare, păpușară și diriguitoare a întunericului.”

Laini Taylor trișează cu nerușinare: după trei sute de pagini de călătorii, secrete și mituri, țese o poveste de dragoste care îți taie răsuflarea. Instalove-ul este intens, tulburător și, poate cel mai important, credibil. Lazlo și Sarai susțin un duet magic, uneori neașteptat de delicat, în care prima iubire capătă un farmec natural, timid, vulcanic și interzis în egală măsură. Da, da, da! Știu! Nu găsesc cuvintele potrivite ca să descriu legătura dintre ei, profunzimea sentimentelor sau încântarea cu care descoperă împreună impactul și forța fiecărui gest. Lazlo este un artist care clădește vise, iar Sarai este muza lui întunecată, ocrotitoarea coșmarurilor. Sunt perfect de imperfecți unul pentru celălalt, doi pioni care încă nu-și cunosc puterile și riscă să fie exploatați pentru o victorie unilaterală, declanșatoare de noi conflicte.

Visul își alege visătorul este o capcană pentru cititori. Trezește-te înainte ca Muza Coșmarurilor să își întindă aripile asupra ta și să elibereze cele o sută de fâșii de întuneric care îți vor transforma visul într-un coșmar. Trezește-te înainte să fii sedus de o capodoperă literară-lirică, un basm magic, țesut din vrăji periculoase și legături interzise. Trezește-te înainte să devii prizonierul Citadelei și martorul unei povești de dragoste ce îți va tăia răsuflarea. Trezește-te înainte ca Laini Taylor să te cheme în orașul mitic Plângerea, unde doar adevărații cititori pot elucida un mister vechi de două secole, șocant, violent și cutremurător de tragic.